
Augustin BERCEAN
Alegerile locale bat la ușă și mai toți candidații pentru funcția de primar al municipiului Lugoj au început să își calculeze atacarea sprintului final. Comparația acestei lupte politice cu o disciplină sportivă nu am ales-o întâmplător.
Mi-aș dori ca și cei implicați în această competiție să poată face o asemenea comparație, mai ales în ceea ce privește fair-play-ul…
Cei trei „mari” ai acestei campanii electorale, Buciu, Dobra și Floroni (ordinea este alfabetică) sunt și cei mai vizibili în aceste zile pe rețelele de socializare sau, fizic, prin oraș.
Strategiile pe care și le-au ales pentru acest final de competiție nu par să difere prea mult unele de altele. O campanie electorală este, totuși, o campanie electorală și de aceea are cam aceleași „ingrediente”, pe care le folosesc cu toții de prin ’90 încoace…
♦ Claudiu Buciu, președintele interimar al PNL Lugoj, primarul demis al orașului, actualmente consilierul personal al primarului interimar, Bogdan Blidariu, pare să fi schimbat tactica pe care a promovat-o într-un mod foarte agresiv în ultimele luni.
De o scurtă perioadă de timp, a renunțat la atacurile furibunde la persoană adresate către cei doi contracandidați ai săi și a trecut la promovarea imaginii proprii, prin scoaterea la „înaintare” a unor investiții și proiecte.
Că aceste proiecte, în mare parte, nu-i aparțin, nu pare să conteze prea mult.
S-ar putea ca această schimbare a tacticii să fie și din cauza unei discuții avute cu Vasile Blaga, când a fost pus, recent, pe funcția de președinte interimar al PNL Lugoj.
Persoane aflate de față la acea întâlnire de numire a sa pe postul mult râvnit (sunt convins că alternativa de a candida independent, una 100% pierzătoare, îi dădea transpirații reci pe șira spinării…) au povestit că Vasile Blaga l-a atenționat asupra comportamentului său, pe care l-a descris ca fiind „conflictual”.
Poate, această „urechere” din partea unui „mare” de la București l-a pus pe gânduri pe Buciu și l-a făcut să se conformeze, devenind „un băiat cuminte”.
Cea mai vehiculată „mare” realizare a lui Buciu este proiectul pentru construirea unui nou Spital la Lugoj (acesta îi aparține 100%).
Practic, toată povestea despre acest proiect bate pasul pe loc de aproape un an și jumătate, deși are ca termen de finalizare anul 2026.
Un amănunt destul de important, dar care se cam omite a se spune…
Ba chiar o nereușită, eșecul primei licitații pentru desemnarea constructorului, este prezentată exact invers, ca fiind o performanță a liderului de proiect. Lider care nu este altcineva decât… Claudiu Buciu.
Alte mari „performanțe” trecute în CV-ul fostului primar lugojean sunt cam toate proiecte începute de fosta administrație lugojeană.
Aia pe a cărei blamare a câștigat Claudiu Buciu „en fanfare” alegerile din 2020.
Reabilitarea Centrului, construirea unei Baze sportive, achiziționarea de autobuze electrice sau construcția unei Săli de sport, la un liceu din oraș, sunt doar câteva dintre obiectivele frumos postate pe pagina sa de Facebook.
Din punctul meu de vedere, aceste lucrări sunt semi-eșecuri, dar, ambalate frumos, sunt oferite alegătorilor lugojeni drept motive de mândrie administrativă.
Lucrările din centru durează de aproape 4 ani și se fac chiar acum, înaintea alegerilor locale;
Baza Sportivă de lângă fosta Autogară nu este racordată la apă curentă, deși s-au grăbit să o inaugureze (atâta trebuia să facă și Primăria Lugoj, să „tragă” apa, că restul a fost făcut de Compania Națională de Investiții…);
autobuzele electrice circulă haotic pe străzi, fără un program bine stabilit, și nu au nici măcar un Depou adecvat;
construirea Sălii de sport de la respectivul liceu este, din păcate, un proiect care a pierdut finanțarea europeană, pentru că nu s-a încadrat în termenul de finalizare stabilit. Acum urmează să fie finalizat din banii lugojenilor.
♦ Călin Dobra, președintele PSD Lugoj, recuperează pe ultimii metri într-un ritm foarte alert distanța față de cei doi contracandidați mai importanți ai săi, din cursa pentru fotoliul de primar.
Sprijinit de un partid bine organizat și destul de numeros, Dobra și-a fundamentat strategia de campanie electorală pe experiența administrativă pe care o are.
Și nu este o alegere proastă, deoarece cei 8 ani de vicepreședinte și președinte al Consiliului Județean Timiș nu sunt deloc de neglijat.
Chiar dacă nu implică direct Lugojul (poate parțial), există și câteva investiții pe care fostul președinte al Consiliului Județean Timiș le-a realizat (sau le-a început) și pe care și le poate atașa la CV-ul ce va fi prezentat lugojenilor.
Un alt punct forte de care se bucură Călin Dobra este și susținerea politică de care promite că se va bucura, dacă va ajunge primar.
PSD-ul, atât la nivel județean cât și la cel național, este cotat cu șanse foarte mari de câștig.
Atunci e și normal să vorbești în campania electorală de avantajele unor relații strânse cu un viitor Consiliu Județean, condus de PSD, sau cu un viitor Guvern, condus de același partid.
Totuși, perioada de 12 ani pe care PSD-ul lugojean i-a avut la îndemână să arate că știe să facă administrație (mandatul fostului primar PSD lugojean, Francisc Boldea), „umbrește” oarecum parcursul către locul întâi al lui Călin Dobra.
Dar de atunci au trecut 4 ani, perioadă în care cei care au urmat la conducerea orașului nu au demonstrat că ar fi fost mai capabili, fapt ce a mai atenuat din imaginea negativă a fostei administrații pesediste lugojene.
♦ Erwin Floroni, președintele USR Lugoj, a fost liderul competiției de până acum.
Cel puțin așa am avut eu impresia…
Cu un ritm foarte alert, acesta a reușit să se distanțeze inițial de competitorii săi.
Problema lui, în schimb, este că până la finish mai este o distanță de parcurs, care este destul de lungă…
Floroni a fost primul candidat care și-a anunțat oficial și cu mare fast (cu un an înainte) intenția de a ocupa scaunul de primar al Lugojului.
Marele avantaj pe care îl deține, notorietatea, a fost fructificat din plin în toată această perioadă.
„Asezonat” cu imaginea de bun gospodar și de fost manager – experiență importantă pentru un viitor primar, acest avantaj i-a permis să pretindă locul întâi fără a depune un efort prea mare.
Singura problemă a sa este, în schimb, păstrarea ritmului…
La ora actuală se vede, totuși, o strategie nouă, gândită și pusă în practică pentru sprintul de final.
Este primul (cam așa a fost mereu în această campanie electorală) care a început să discute direct cu cetățenii, organizând mai multe întâlniri prin cartierele orașului.
Poate că acest lucru, alăturat unei campanii online destul de bine promovată (dar în online, cam toți candidații se descurcă destul de bine!), ar putea să-l mențină la o distanță suficientă față de contracandidați, pentru a scăpa de emoțiile sprintului final.
A, și mai este un lucru pe care eu îl consider un avantaj foarte mare: lejeritatea sa.
Este printre puținii candidați pe care rezultatul alegerilor electorale locale din 2024, de la Lugoj, aproape că nu îl va afecta.
Poate doar orgoliul să îi fie „șifonat” puțin. Asta datorită meseriei și renumelui pe care le are.
Viața lui va merge nestingherită înainte, chiar dacă nu va fi primar. Va rămâne medic chirurg… Și această lejeritate cu care abordează „încrâncenarea” caracteristică unei campanii electorale se pare că îl ajută foarte mult.
Desigur, mai sunt și alți competitori în această cursă, dar, cu tot respectul pentru ei, nu cred că vor conta pentru un loc pe podium.
Prezența lor în competiție nu are alt efect decât acela de a ajuta sau de a împiedeca unul dintre cei trei candidați „grei”.
Asta deoarece alegerile locale au un singur tur și voturile „anti”, acelea care vor fi date împotriva celui care conduce orașul în momentul de față, Claudiu Buciu, se vor dispersa.
Acesta este rezultatul unei „invenții” politice (care la un moment dat a fost utilă unui partid, la fel cum s-a întâmplat anul acesta cu comasarea) pe care eu o consider complet eronată.
Cu două tururi de scrutin totul era mult mai edificator pentru oraș.
Matematica votului, în acest caz cu un singur tur de scrutin, este foarte simplă: cei care au fost mulțumiți de cum a administrat Buciu orașul, vor vota cu el. Cei care nu, vor trebui să aleagă un alt candidat căruia să îi ofere încrederea pentru viitorii 4 ani.
Și în această zonă, cea „anti” Buciu, oferta este foarte, foarte generoasă.
Aproape 11 competitori vor dispersa voturile „anti” (cam atâția și-au declarat intenția de a candida pentru fotoliul de primar la Lugoj), spre bucuria lui Claudiu Buciu.
Să sperăm că această cursă va continua sub auspiciile sportivității și că, cel mai important, la finalul ei toată lumea își va strânge mâinile cordial, recunoscând, plini de fair-play, pe cel care a câștigat.
Dar tare mi-e teamă că acesta este doar un vis utopic de-al meu…
Descoperă mai multe la Actualitatea Online
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Lasă un răspuns