știri ♦ ştiri pe scurt ♦ ştiri pe scurt ♦ ştiri

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

♦ Laura Codruța Kovesi se află printre favoriții la funcția de procuror-șef la Parchetul European. După selecția organizată de specialiștii unui Comitet special de selecție, Kovesi s-a clasat pe primul loc din-tre candidați. În urma unui interviu care a avut loc la finalul săptămânii trecute, fostul procuror-șef al DNA apare pe listă alături de alți doi candidați, Jean – Francois Bohnert din Franța și Andres Ritter din Germania.

♦ Situație incredibilă în Austria. După ce a tăiat alocațiile românilor, acum vine cu o altfel de măsură. Românii care opresc în benzinării sunt amendați cu 230 de euro. Aceștia au primit amenzi din partea lanțului de benzinării OMV, pentru că au parcat în benzinărie fără să facă nici un fel de consumație. Vizate sunt persoanele din zona Linz. Amenda primită este de 231.30 euro.

♦ Mai multe companii aeriene importante au programat sesiuni de recrutare în România. Emirates, cel mai mare operator aerian din Orientul Mijlociu, le dă întâlnire candidaților din România la Timișoara, în 24 februarie, și la București, în 26 februarie. Wizz Air, cea mai mare companie low-cost din Europa Centrală și de Est, se va întâlni cu candidații din România, la Cluj-Napoca în 7 februarie, la Timișoara în 13 februarie și în București (16 și 26 februarie). Interviurile sunt de tip Open Day, astfel că nu este nevoie de o invitație pentru a participa.

♦ Șoferii fără RCA ar putea fi depistați de camerele fixe care urmăresc plata rovinietei. Ideea a fost avansată de vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Cristian Roşu, iar directorul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere a confirmat că există posibilitatea tehnică de implementare a acestui sistem.

♦ Clubul Vânătorilor Lugoj organizează și în acest an “Balul Vânătorilor”. Petrecerea este programată pe 22 februarie, la Restaurantul J’adore. Atmosfera va fi întreținută de Ghiță Călțun Brancu și Adrian Stanca, dar vor susține un recital și alți soliști și instru-mentiști. Organizatorii au anunțat un meniu specific vânătoresc. Cei care ajung la petre-cere pot participa la tombola la care vor fi puse la bătaie zeci de premii constând în porci mistreți, căpriori, fazani, iepuri și rațe. Prețul pentru un bilet este de 180 de lei.

♦ USR și PLUS au format o alianță pentru alegerile europarlamentare. USR a votat, sâmbătă, într-o ședință a Comitetului Politic care s-a desfășurat pe parcursul întregii zile, decizia unei liste comune la alegerile euro-parlamentare din mai, iar alianța se numește „Alianța 2020 USR-PLUS”. Lista a fost validată cu 68 de voturi „pentru” și 9 voturi „împotrivă”, informează Mediafax.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.