Spitalul Lugoj, între mit și realitate

Augustin BERCEAN

De câțiva ani, Spitalul Municipal „Dr. Teodor Andrei” din Lugoj a devenit un subiect preferat de dezbatere pentru politicienii locali și, mai ales, pentru „specialiștii” de ocazie. Pe rețelele de socializare, se vorbește despre el, cel mai adesea, în termeni negativi: „praf și pulbere”, „depășit moral și fizic”, „un pericol pentru pacienți”.

Există, la ora actuală, o percepție a unei instituții aflate la marginea colapsului, incapabilă să mai ofere servicii medicale decente. Repetată până la saturație, ea a devenit pentru unii justificarea perfectă a oricărei cheltuieli și a oricărui risc administrativ în numele construirii unui spital nou. Doar că realitatea contrazice, în bună parte, acest discurs.

Da, clădirea spitalului lugojean este veche. A fost inaugurată în 1911, într-o epocă în care orașul se afla sub administrație austro-ungară și în care medicina se practica în condiții incomparabil mai simple. Infrastructura este, deci, de secol trecut. E o clădire cu limitări evidente: instalații care necesită reparații constante, spații înguste, circuite greu de adaptat normelor actuale. Dar ar fi o eroare să le confundăm cu nivelul serviciilor medicale oferite astăzi în Lugoj. În ciuda zidurilor vechi, înăuntru funcționează secții complet modernizate și aparatură de ultimă generație.

Mai trebuie spus și un alt adevăr: în Banat există încă multe spitale care funcționează în clădiri istorice. Clădirea unde se află Spitalul Militar din Timișoara a fost ridicată între 1764 și 1766. O alta clădire veche este cea în care a funcționat primul spital din Banat, Spitalul Mizericordienilor, înființat la 5 aprilie 1724. Astăzi acolo este Clinica de Oftalmologie Universitară, din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Timișoara. Și spitalele considerate noi și moderne la timpul lor au deja o vârstă apreciabilă. Spitalul din Caransebeș este din 1970, iar cel din Făget a fost înființat în 1953 și funcționează astăzi într-un sistem pavilionar. Chiar și spitalul din Reșița, considerat ultra modern la vremea lui, a fost construit în 1975, deci are aproape 50 de ani. În acest context, spitalul lugojean, inaugurat în 1911 și aflat încă în funcțiune, nu e o excepție.

În schimb, s-a omis de foarte multe ori să se spună că, din punct de vedere al dotărilor, ultimul deceniu a însemnat o schimbare reală și vizibilă pentru Spitalul Municipal „Dr. Teodor Andrei” din Lugoj. S-a modernizat și modificat modul în care sunt aduși pacienții la Urgențe, s-au creat condiții decente de primire, iar multe dintre secții au fost renovate de la zero și dotate cu aparatură modernă. Spitalul lugojean dispune în momentul de față de un aparat RMN care permite diagnosticarea la standarde similare cu cele din Timișoara. Sunt investiții care au venit treptat, prin programe europene, fonduri guvernamentale, prin implicarea administrațiilor locale și sponsorizări – deloc de ignorat ca valoare.

Poate că imaginea publică a spitalului lugojean a rămas blocată într-o percepție negativă și din perspectiva justificării, indiferent de riscuri și consecințe, a fostului proiect finanțat prin PNRR – „Spitalul Nou”, obținut de fosta administrație. Un proiect care, implementat sub 1% după aproape doi ani de la semnarea contractului, a fost, din păcate, anulat de către Ministerul Sănătății.

Și actuala administrație a pregătit, la rândul ei, o documentație pentru construcția unui spital nou la Lugoj – o investiție substanțial mai mică decât cea a administrației precedente și situată într-un alt amplasament (un fapt pozitiv, deoarece nu ar mai perturba activitatea spitalicească pe timpul construcției). Dar, chiar dacă este o inițiativă lăudabilă, nu cred că ar trebui să discutăm prea mult despre ea până când se va găsi o sursă reală și sigură de finanțare.

Important este că, în tot acest timp, cu toată imaginea negativă creată în jurul lui, spitalul lugojean și-a văzut de treabă. Primește pacienți, face analize, operează, salvează vieți. Are probleme de infrastructură, nimeni nu contestă acest lucru, dar funcționează. E vechi, dar viu. Iar meritele nu sunt doar ale unei administrații, trecute sau actuale, sau doar ale unui manager, trecut sau actual, ci ale tuturor celor care, în ultima perioadă de timp, au contribuit la păstrarea funcționalității unei instituții de peste o sută de ani. A-l reduce strict la eticheta „praf și pulbere” este o jignire la adresa cadrelor medicale care lucrează acolo.

Adevărul e simplu: Lugojul are nevoie de un spital nou, la fel cum are nevoie de drumuri, spații verzi, infrastructură și foarte multe altele. Dar trebuie recunoscut și faptul că are un spital care funcționează bine, în momentul de față. Nu este nici normal, nici corect să-l aruncăm în derizoriu, indiferent din ce motive.