Spirale ale istoriei: un prinț și un prim-ministru

Share Button

Dorim să aducem în discuție o posibilă paralelă – păstrând proporțiile – între două evenimente politice din două epoci total diferite. Protagoniști, două personaje de sorginte străină, ambele cu studii economice: prințul moștenitor Ferdinand, cetățean german, de confesiune catolică, sosit în capitala Regatului Român la 1889, și Sevil Shhaideh, nominalizată, în anul de grație 2006, pentru funcția de prim-ministru al României, de etnie turco-tătară (evident, de confesiune musulmană), vechi cetățean român.

Se pare că simpatiile politice, manifeste sau indirecte, ale membrilor familiei princiare nu au avut pentru Mihail Kogălniceanu (ministru de Interne în mai multe legislaturi în a doua jumătate a sec. XIX) și Masonerie o relevanță semnificativă, într-o lume în care vectorii politici sunt imprevizibili, într-o perpetuă mișcare și evoluție, important fiind atașamentul față de Statul Român.

*

Constantin Rădulescu Jr., martor al sosirii prințului Ferdinand la București, s-a născut la Lugoj în 15 iunie 1858. Era cel de-al patrulea copil al inginerului şi avocatului Constantin Rădulescu (1824-1895), personalitate de frunte a Lugojului (fiul preotului Nicolae Rădulescu, din Chizătău, şi cumnat cu Trifu Şepeţian), ales primar în trei legislaturi, şi al Paulinei, descendentă, pe linie maternă, a familiei Nedelcu, reprezentanta unor vechi meseriaşi lugojeni, întemniţaţi pentru apartenenţa la Societatea secretă „Constituţia”.

A urmat cursurile primare şi gimnaziale la Şcoala Confesională Ortodoxă Română din urbea natală, iar studiile academice, finalizate prin obţinerea licenţei de medic chirurg, le-a susţinut la Facultatea de Medicină din Budapesta (1881), fiind chiar premiat pentru o lucrare teoretică din domeniul chirurgiei.

După un an de practică la Budapesta s-a stabilit la Bucureşti, ca medic chirurg la Spitalul „Eforiei”, unde a devenit unul dintre cei mai apreciaţi medici bucureşteni. Într-o scrisoare adresată fiicei sale Elena, Paulina Rădulescu subliniază succesul profesional al fiului său Constantin:

„Aşa era de căutat ca medic chirurg, că un general, I. Potescu, din Galaţi, care trebuia să se supună unei operaţii grave, în loc să se ducă la Paris, unde era sfătuit de medicii săi să se opereze, a preferat să se supună a fi operat de dr. Constantin Rădulescu, operaţie care a reuşit foarte bine”.

În cursul anului 1885, în timpul Războiului sârbo-bulgar, a fost trimis pe front, ca medic chirurg, la solicitarea guvernului sârb. Într-una din epistolele adresate surorii sale Elena descrie un episod al întâlnirii cu regina Serbiei, Draga, căreia i-a acordat o consultaţie medicală la spitalul militar în care îşi desfăşura activitatea.

Medicul lugojean şi-a oferit cu generozitate şi profesionalism serviciile medicale şi în anul 1908, când Societatea de Salvare din Bucureşti l-a trimis la Messina, pentru a participa la operaţiunile de salvare a victimelor cutremurului care lovise Sicilia. Impresiile privind cataclismul au fost consemnate într-un număr al ziarului bucureștean „Viitorul” şi reluate, în două episoade, în periodicul lugojean „Drapelul”.

A fost căsătorit cu Zoe Boerescu, fiica lui Vasile Boerescu, vechi luptător paşoptist, profesor de drept la Universitatea bucureşteană. A colaborat la Enciclopedia Română, monumentala lucrare apărută sub coordonarea lui Corneliu Diaconovich, elaborând noţiunile şi planşele cu caracter medical.

A fost unul din iniţiatorii şi organizatorii deplasării Reuniunii lui Ioan Vidu la Bucureşti, în anul 1906, pentru a participa la serbările Expoziţiei Jubiliare dedicate celor 40 de ani de domnie a lui Carol I. S-a stins din viaţă la Bucureşti în 8 martie 1936.

În primăvara anului 1889, dr. Constantin Rădulescu Jr a consemnat, într-o misivă expediată cumnatului său dr. George Dobrin, momentul sosirii la București, capitala Regatului Român, a prințului moștenitor, viitorul monarh al cărui nume, FERDINAND ÎNTREGITORUL, va fi înscris cu litere de aur în Panteonul marilor personalități ale istoriei naționale.

Într-un stat aflat în primăvara existenței sale, cu o populație dominată de o mentalitate de tip balcanic (cu reminiscențe din epoca fanariotă), refractară la civilizația de tip occidental, sosirea prințului era privită ca o simplă experiență aristocratică, generatoare de insolit, pitoresc și curiozitate, declanșând ostilitate în rândul publicului larg, dar și accente isterice din partea unor gazetari hrăniți cu ideile republicane inoculate prin filieră franceză. În loc de bun-venit, presa antimonarhică a declanșat o virulentă campanie de denigrare, întâmpinându-l pe „prințul de coroană” cu cele mai neortodoxe epitete: „urechiatul”, „moş Teacă”, „chibiţul”.

Istoria a demonstrat nimicnicia celor ce s-au precipitat să eticheteze, cu nonșalanță, epocalul eveniment, fast pentru ceea ce va însemna România modernă.

*

„Bucureşti, 22 aprilie [1]889

Iubite George!

[…] De vreo 3 zile, avem şi noi un Kronprinz, adecă de ce n-am putea avea şi noi un Kronprinz, când mai în toate statele civilizate există o asemenea marfă. Să fi văzut ce straşnică primire i-a făcut… poliţia. Toate jurnalele au sărbătorit venirea Kronprinz-ului; până şi pe jurnalul «Adevărul» l-a scos din sărite; acesta, în ziua intrării «triumfale» a Prinzului, a publicat un articol de fond, Cu un neamţ mai mult intitulat; conţinutul era la fel cu titlul. Jurnalul, cu toate astea, se vindea în masă prin popor, tocmai când lumea aştepta pe Kronprinz. Libertatea presei aici e ideală!

Petreceţi bine şi veseli ziua voastră.

Pe tine şi pe Helena vă sărută al vostru Costi.”

Constantin-T. STAN

945

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.