„Un Spațiu Verde” este un proiect mare

Dragi lugojeni,

„Un Spațiu Verde” este un proiect mare, de baza al asociației Life-Lugoj30 ce a luat naștere din dorința de a veni în ajutorul celor care sunt în imposibilitatea de a-și amenaja spațiile verzi. Nu este o întâmplare că am ales acest nume pentru proiectul nostru pentru că spațiul meu verde se referă la spațiul din jurul nostru, la mediul nostru înconjurător ce ne oferă aerul proastat pe care îl respirăm și o imagine frumoasă a orașului în care trăim.

Acest proiect îl vedem că o oportunitate pentru a încuraja cetățenii să adopte un spațiu verde din proximitatea locuinței lor și să-l îngrijească dar și o soluție pentru proprietarii de terenuri intravilane ce întâmpină dificultăți în igrijirea terenului, sau în stoparea buruienii alergenice, Ambrozia.

În Lugoj sunt foarte multe spații verzi abandonate atât pe domeniul public, în apropierea locuințlor cât și pe domeniul privat din diferite motive. Unele au ajuns într-o stare degradantă pentru că proprietarii sunt plecați în străînătate sau sunt vârstnici care nu mai au puterea de a îngriji terenul.

Dacă cunoașteți spații verzi prin cartiere pe domeniul public ce necesită îngrijiri și doriți să le adoptați dar aveți nevoie de ajutor, ne puteți contacta și împreună vom reuși. Noi, în paralel vom încerca să facem același lucru și vom adopta și noi spații verzi de pe domeniul public și nu numai.

Primul spațiu verde adoptat de noi a fost curtea Spitalului Municipal ”Dr. Teodor Andrei” Lugoj care se întinde pe o suprafață de 4Ha și deseori necesită îngrijiri iar al doilea este rondoul de lângă clădirea CEC de pe stradă A. Astalas unde am primit permisiunea de la sucursala București pentru a ne desfășura activitatea.

Proprietarilor cu terenuri intravilane le recomandăm semănarea trifoiului pitic pentru combaterea Ambroziei sau oricărei alte buruieni. Inginerii de certificare organică recomandă trifoiul pitic pentru culturile ecologice deoarece acesta se extinde puternic nelăsând buruiană să se mai dezvolte și necesită o mentenanță minimă.

De asemenea este o bună alternativă a gazonului clasic și este o metodă ecologică de combatere a buruienii nefiind nevoie folosirea erbicidelor. Pentru cei în nevoie, vom distribui mostre cu semințe de trifoi pitic pentru suprafețe mici în cadrul evenimentului de conștientizare în luna octombrie în speranța că cetățenii vor da mai multă importantă spațiilor verzi și vor încerca combaterea Ambroziei.

Pe lângă muncă fizică de voluntariat, mai avem și un eveniment de conștientizare în cadrul acestui proiect ce l-am înregistrat luna trecută devenind parteneri cu Comisia Europeană și se va desfășura la Lugoj și Timișoara în săptămâna verde 19-22 Octombrie.

Noi căutăm voluntari atât pentru igienizarea spațiilor verzi cât și pentru evenimentul de conștientizare unde marea parte a timpului va fi petrecut în mediul on-line. Va mulțumesc pentru sprijin și va doresc multă sănătate.

Ștefania ȘCHIOP
Președintele Asociației Life-Lugoj30


Descoperă mai multe la Actualitatea Online

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.