
Miercuri, 13 decembrie, la Şcoala Gimnazială Dumbrava, s-a desfăşurat Simpozionul „Educaţia în zona rurală şi urbană – Exemple de bună practică în planul activităţii extraşcolare”, aflat la cea de-a II-a ediţie. Dacă în ediţia I din anul şcolar 2016-2017, simpozionul s-a desfăşurat doar în judeţul Timiş, în anul acesta a fost extins la nivel naţional. Participarea cadrelor didactice cu lucrări la culegerea simpozionului a fost una impresionantă: aproximativ 170 de persoane din 25 de judeţe ale ţării. Coordonatori ai acestui eveniment au fost profesorii Alina Deak şi Ştefan Tiberiu Deak.
La simpozion au participat în mod direct cadre didactice din zona Făgetului, dar şi din Lugoj. Activitatea a fost structurată pe două părţi.
În prima parte, cadrele didactice prezente au vorbit despre experienţa lor în domeniul activităţii extraşcolare, prezentând metode, modele şi tehnici adaptate la clasă şi chiar la fiecare copil în parte. Au fost interesante expunerile prezentate de profesorii Molnar Kina, Adrian Atila, de la CSEI “Alexandru Roşca”, Lugoj, Mert Ciprian, de la Şcoala Gimnazială “Sorin Titel”, Margina, Janto Iboja, de la Şcoala Gimnazială Dumbrava, Marinescu Oana, de la CSEI “Alexandru Roşca”, Lugoj, şi Brezovan Angelica, de la Liceul Teoretic “Traian Vuia” Făget.
Partea a doua a fost susţinută de elevii şcolii din Dumbrava şi ai celei din Răchita, care au prezentat un amplu program artistic structurat pe 9 puncte:
- Dansul Crăciuniţelor, realizat de copiii de la Şcoala Dumbrava – îndrumător, referent cultural Eva Borş;
- Colinde şi obiceiuri populare, „Capra”, prezentat de clasele III-VIII de la Şcoala Răchita – îndrumători, profesorii Larisa Muntean şi Otescu Ioana;
- Dansuri populare prezentate de grupul de dansatori de la Şcoala Răchita – îndrumător, profesor Norica Broicea;
- Prezentarea portului popular bănăţean de către elevele Martinescu Iseline, Pau Maria, Lăzărescu Lorena şi Dudunică Anamaria, din clasa a VII-a B – îndrumător, profesor Mihaela Curuţiu;
- Moment muzical susţinut de eleva Pau Maria, din clasa a VII-a B, care a interpretat cântecul „Mi-am făcut bundiţă nouă” – îndrumător, profesor Mihaela Curuţiu;
- Program de colinde al claselor pregătitoare, întâi, a doua, a treia şi a patra B – îndrumători, profesorii Rodica Ardelean, Laura Bejenar si Alina Deak;
- Sceneta BETLEHEM, prezentată de elevii claselor V-VIII A Dumbrava (secţia maghiară) – îndrumător, profesor Janto Iboja;
- Cântec „Constantine, Constantine”, interpretat de grupul vocal alcătuit din elevele clasei a VII-a B, Martinescu Iseline, Pau Maria, Lăzărescu Lorena şi Dudunică Anamaria – îndrumător, profesor Mihaela Curuţiu;
- Ultimul moment din program a fost susţinut de Eleva Deak Aliz, clasa a VI-a A, de la Şcoala Dumbrava, care a interpretat colindul „Într-un miez de noapte” – îndrumători, profesorii Alina Deak şi Ştefan Tiberiu Deak.
Dacă unele cadre didactice s-au implicat în pregătirea momentelor artistice şi a copiilor, altele (Laura Bejenar, Adriana Medelean, Rodica Ardelean, Iulia Ezaru, Iboja Janto, Nicoleta Par şi Mihaela Curuţiu) s-au ocupat de amenajarea sălilor în care s-au desfăşurat lucrările simpozionului, făcând ambianţa cât mai plăcută şi în concordanţă cu tema simpozionului.
Dovada de seriozitate şi de competenţă a cadrelor didactice din şcoala Dumbrava s-a reflectat în succesul acestei activităţi, după cum s-a văzut, majoritatea acestora implicându-se cu pasiune şi dăruire în realizarea evenimentului extra-şcolar desfăşurat în unitatea de învăţământ.
Alina DEAK
Lasă un răspuns