Constantin-T. STAN
Apropiindu-se un nou rând de alegeri (la români, ciclicitatea alegerilor a devenit un fel de sport național), jurnaliști de diferite orientări au început să scormonească în trecutul uitat al unor potențiali aleși. Câteodată, jurnaliștii-deontologi se bazează pe documente autentice (foi matricole, diplome etc.), dar în cele mai multe cazuri fabulează.
E ca la fotbal, unde chibiții nu mai țin cont de evidența realității și de nicio regulă a fairplay-ului: huiduie, scuipă, împroașcă cu cuvinte și expresii triviale, aruncă cu obiecte cât mai contondente. Dacă ești fan, această calitate presupune, în opinia exaltaților, să-ți exprimi pasional și cu brutalitate atavicele sentimente de ură.
Dacă nu a fost să fie, iar favoritul nu a fost ales, jurnaliștii la care facem referire își schimbă opiniile cu 180 de grade și pornesc, la început cu o oarecare timiditate, să se gudure pe lângă noul stăpân.
În urmă cu câțiva ani am fost martorul unui episod emoționant, plin de învățăminte. Înduioșat de soarta câinelui meu de la sat, care stătuse țintuit în lanț ani de zile în curtea cu orătănii, fără să guste pe deplin sentimentul libertății, l-am dezlegat și l-am slobozit în grădină.
Patrupedul a făcut vreo trei ture de-a lungul și de-a latul ariei, apoi, cuminte și spășit, s-a oprit în fața mea, s-a aplecat și a întins grumazul, rugându-mă, parcă, să-l leg, pentru a reveni la starea inițială. Bietul și blândul animal avea nevoie de un stăpân care să-i garanteze oase de ros cât mai cărnoase și gustoase și un blid cu apă.
În ultimul timp, fabulațiile au întrecut limitele normalului. Se prezintă arbori genealogici fanteziști (cu referire, în special, la o presupusă ascendență romă a unor candidați), se invocă precaritatea studiilor și transmiterea unor informații false sau trunchiate (aici, mie plăcându-mi școala, aș fi de acord) și practicarea unor meserii considerate rușinoase.
În privința etniei, personal nu am nicio prejudecată. Nu e compromițător să fii rom, etnicii romi fiind înzestrați cu o inteligență nativă sclipitoare, dar mai ales hăruiți de Pronie cu un talent artistic unic.
Charlie Chaplin avea și sânge nobil de rom și era mândru de originea sa. Mare păcat să-ți renegi etnia! Am avut elevi romi de mare calitate: educați, duși la biserică, sensibili, inteligenți, devotați, cu care mi-a făcut plăcere să lucrez.
Se marșează tot mai mult pe CV-ul unor candidați care ar fi practicat varii activități, așa-zis rușinoase, în tinerețe.
Unii ar fi vândut covrigi, alții ar fi colaborat cu serviciile (nu ni se prezintă dovezi concludente).
Totul plutește într-o atmosferă încețoșată, de mister, care însă inoculează în mintea credulilor false certitudini și nejustificate îndoieli.
Cu câteva luni în urmă s-a stins din viață Alain Delon, un monstru sacru al cinematografiei mondiale.
Crescut de părinți asistenți („mășcioni”, cum se spune la noi în Banat, în urma divorțului părinților), starul a petrecut mai mulți ani în internat (știu ce înseamnă să-ți petreci copilăria prin internate fără să ai parte de duioasele îmbrățișări ale mamei), fiind apoi exmatriculat, la 14 ani, pentru indisciplină. Și-a câștigat existența lucrând ca șăgârț în măcelăria tatălui său vitreg.
Jack London, unul dintre corifeii literaturii universale (copil din flori, crescut de un tată vitreg) a vândut ziare, a fost chelner prin birturi și a lucrat într-o fabrică de conserve.
Păstrând proporțiile în raport cu marile personalități evocate, trebuie să spun că și eu am vândut, pentru o scurtă perioadă, ziare după Revoluție.
Nu pentru a-mi câștiga existența, ci din entuziasm pentru ceea ce speram că o să urmeze pe plan social, economic și politic după schimbarea regimului.
Am practicat, episodic, cu soția și fiul negoțul, sărind în ajutorul părinților și bunicilor, nu pentru câștig, ci pentru a continua și respecta sfânta tradiție a antecesorilor, legumicultori din tată-n fiu, vânzând (la bucată, kilă sau grămăjoară): piparcă, crumpi, curechi, carfiol, dar și verdețuri (morcovi, pătrunjel, mărar etc.).
Munca, oricare ar fi ea, cu condiția să fie onorabilă și cinstită, e sfântă.
Rușinos e să aștepți mila și pomana semenilor și să te târăști prin viață fără a te strădui să te ridici la lumină.
Lasă un răspuns