Senatoarea Diana Iovanovici-Șoșoacă, preşedintele partidului SOS România, a detaliat într-o declaraţie politică susţinută în plenul Senatului schimbările majore petrecute la nivel mondial după 2020, prin crearea de ”state experimentale” și prin introducerea, după sute de ani de luptă pentru drepturi și libertăți cetățenești și de luptă împotriva discriminării, a unei „noi politici de anulare a drepturilor și libertăților cetățenești și impunerea discriminării pe toate palierele societății”.
Senatoarea susține în declarația sa că ”libertatea de gândire și exprimarea opiniilor au fost efectiv anulate, clasa politică conducătoare la nivelul fiecărei țări și organizații internaționale, a impus un nou regim de tip dictatorial, instituind teroarea și frica în populația globului prin pericolul virușilor”.
Senatoarea Diana Iovanovici-Șoșoacă mai spune în declarația sa că ”medicii au fost cei care au conlucrat cu mafia globalistă, au tăcut, au acceptat tratamente ucigașe și au acceptat rolul de călăi ai națiunilor” și că ”s-au lăsat șantajați, manipulați, mituiți și au omorât oameni, mai mult sau mai puțin din culpă”, în timp ce puținii medici curajoși și onești au fost, ca și jurnaliștii corecți, masacrați, discriminați, anchetați, eliminați chiar”. Și avocații, judecătorii, activiștii civici și puținii oameni politici onești care au luat atitudine, au fost măcelăriți mediatic și profesional, mai adaugă senatoarea.
În acest timp, se arată în declarație, ”oamenii erau omorâți în spitale, cu tratamente inadecvate, protocoale ucigașe impuse de la nivel guvernamental, internări forțate, intubări forțate, arderea plămânilor cu oxigen industrial, oxigenare în exces și continuă, până când plămânii le explodau. Apoi, erau aruncați în saci negri de plastic, goi, fără respectarea demnității umane nici măcar după moarte, fără slujbe de înmormântare, fără familii care să îi conducă pe ultimul drum și apoi aruncați în gropi săpate pe repede-înainte, ca în lagărele de exterminare naziste. A fost nevoie să moară oameni!”.
Apoi, continuă senatoarea, ”au instituit constrângerea la vaccinare! Aveau nevoie de implementarea experimentului mondial până la capăt. Vaccinare etapizată, constrânsă, până la a deveni obligatorie cu un ser experimental” pentru ca, ”după puțin timp, efectele adverse ale vaccinului anticovid să apară necontenit: morțile subite au inundat lumea, problemele grave de sănătate mai ales ale tinerilor și copiilor vaccinați au început să îngrijoreze societatea, AVC-uri, infarcturi, cancere galopante etc”.
Dintr-o dată, continuă senatoarea, ”virusul a dispărut, a reapărut gripa și evident războiul. Mult înjuratul Putin ar trebui să fie premiat: a anulat plandemia! A dispărut virusul ca printr-o magie, dar a apărut războiul! Pentru că, din nou, este nevoie să moară oameni!”
La început, se mai arată în declarația politică, ”pe tiparul plandemic, a fost doar înspăimântare, jocuri de război pe calculator prezentate de latrinele tv pe post de realități, apoi au început să ajungă acolo unde voiau: vânzarea armamentului vechi, producerea de armamente și tehnologii noi, subvenționarea războiului, bani de ajutoare, minciuni ale presei, instigare la ură, distrugerea actelor de cultură, totul pentru o resetare a lumii pe care o știm”.
„Deși mulți dintre noi, cei cu alte opinii decât linia oficială, am solicitat negocieri pentru pace, nimeni nu dorește Pacea. Zelenski va fi judecat aspru de poporul său, pe care l-a distrus și nu se lasă până nu dezintegrează Ucraina. Marile puteri nu își mai doresc state mari, ci micuțe, care pot fi conduse ușor și manipulate.
Planurile mai-marilor lumii sunt creionate, hotărâte: statele mari să aibă soarta Yugoslaviei și Cehoslovaciei. România, Polonia, Ucraina sunt primele pe listă pentru dezintegrare. Ne-au invadat țara cu trupe străine, motivând răspunsul la atacul rușilor. Când ne-au atacat rușii acum, nu știm, că nu au atacat nici măcar un stat membru NATO? Dar la cât de bolnav e Putin și cât de săracă e Rusia, așa cum prezintă presa șpăguită a globaliștilor, de ce sunteți toți nevoiți să dați miliarde în Ucraina? Atâtea zeci de țări adunate nu sunteți în stare să învingeți Federația Rusă? Ne puneți pe gânduri, dragi globaliști!”, a mai declarat senatoarea.
Diana Iovanovici-Șoșoacă se întreabă ”de ce este nevoie de un astfel de război?” și oferă și răspunsul: ”Pentru că așa se schimbă polii de putere, așa se acaparează resurse, așa se înființează și se distrug imperii, așa se desființează națiuni și țări, așa se schimbă viețile oamenilor și așa se omoară oameni! Pentru că marile imperii se ridică și apun omorând oameni nevinovați!”
Biroul de presă al partidului SOS România
15 martie 2023
Lasă un răspuns