Satul Tapia! Se investeşte într-un loc de poveste, multisecular, care aparţine de Municipiul Lugoj

Dumitru TOMA

Satul Tapia este un loc de poveste, chiar şi pentru cei care nu au reuşit să îl parcurgă mergând pe jos, cu „roata”, motoreta sau, în zilele noastre, cu maşina. Pentru cei intereaţi, traseele sunt diverse şi toate pornesc de la Biserică. Pentru cei care nu ştiu, mica localitate se situează în estul Timișului, la 3 km est de municipiu, la poalele Dealurilor Lugojului. Este traversat, pe direcția nord-vest – sud-est, de un drum comunal care merge paralel cu râul Timiș și care leagă satul pe de-o parte de al doilea oraş al judeţului, pe de alta de satul vecin Măguri. Este situat la o altitudine de 136 de metri. Cel mai înalt punct din zonă, are o înălțime de 248 de metri și se află la 1,6 km est de Tapia.

În Harta Iosefină

Tapia contemporană include și fostul sat Armădia, care s-a încorporat în așezarea de azi. Istoria sa este milenară, dar prima atestare documentară a satului Tapia este din anul 1761, satul fiind consemnat cu 15 case. Cătunul Armădia avea şapte case în anul primului recensamant din 1717. Armădia este atestată documentar pentru prima oară la 1493. În secolul XVIII, locuitorii Tapiei erau viticultori si producători de vin. În 1774, auditorul imperial austriac Erler afirma că satul Tapia aparține districtului Lugoj. Populația era predominant valahă.

„Tot în secolul XVIII, când marele Imperiu Austriac era condus de Anna de Habsburg, se construieşte şi podul de la Tapia, cunoscut de localnici drept Podul Turcului. A fost ridicat în cadrul marelui proiect habsburgic de sistematizare al Banatului.

La construcţia acestui pod, boltit, din cărămidă de foarte bună calitate, legată cu mortar cu var nestins, s-au folosit probabil prizonieri turci şi iobagi din zonă. În localitatea Coșteiu există un pod similar, construit în aceeași perioadă, în jurul anului 1770”, concluziona mai demult profesorul emerit Dan Popescu, om de înaltă ţinută la Brediceanu şi fost „conducător” al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, filiala Lugoj.

Scurt istoric

Satul Tapia, în latină Tapae (a se citi Tape) poate fi şi locul în care marele rege Decebal a luptat cu romanii, în războiul din 105 – 106. Se specula că poate fi şi satul Zeicani din judetul Hunedoara, unde au fost purtate lupte decisive din războaiele daco-romane de la începutul secolului doi. „Datorită acestei legende şi a convingerii localnicilor că Tapia este într-adevăr Tapae, în anul 1936 a fost construit un monument care comemorează luptele dintre romani şi daci, monumentul fiind ridicat de către şapte elevi si un ofițer al Școlii de Subofițeri de Artilerie din Timișoara, aflaţi în marş înaintea începerii celui de-al doilea război mondial”, spunea acum peste două decenii Dumitru Jurca, fost cantor la multiseculara Biserică Ortodoxă Sfântul Dimitrie. A decedat la peste 90 de ani şi a fost martor la înălţarea monumentului. Monumentul este de formă cilindrică, prezentând un basorelief cu scene de luptă daco-romane şi având pe frontispiciu următorul text: „Proslăvim amintirea străbunilor Traian și Decebal. Școala de Ofiţeri de Artilerie Timişoara”. Din text reies doar câteva locuri de vizitat în frumoasa şi istorica localitate de pe malurile Timişului şi dintre cele mai înalte dealuri din ţară.

Construcţii ample

Cert e că pe lângă acestea, care merită vizitate, mai sunt şi altele. E vorba de Dealul Viticultorilor, Ebirlont, pronunţat mai greu de către băştinaşi, pentru că cei care administrau zona nu erau de aceleaşi origini. Partea are legătură cu Kilometrul Cinci al Lugojului, are legătură şi cu traseele călcate de marii campioni naţionali şi balcanici ai României la hipism. Marcanţi erau soţii Ilin, care au investit chiar şi la Armădia, dar cel mai mare a fost Henri Rang, lugojeanul care a câştigat medalia de la argint la Jocurile Olimpice de Vară de la Berlin. Asta, în plină dictatură a lui Hitler, când era greu să te impui în faţa arienilor, aşa zisă rasă superioară. A fost lugojeanul nostru. Rang călărea pe dealurile Tapiei, până în Valea Fânului, un loc apropiat bisericii şi străvechiului cimitir, ce are legătură cu Drumul Făgetului şi Hanul Ana Lugojana. „Partea bună e că pe vechea vatră a satului, unde a fost şcoala şi căminul cultural, dar din fericire mai există biserica, se investeşte. La fel se întâmplă şi pe uliţa paralelă, unde şi-au ridicat case mari campioni ai României şi ai Europei, la lupte. E bine ce se întâmplă şi cred că satul va fi o atracţie mare pe viitor. Valea fânului are o istorie aparte. Am crescut acolo, dar deasupra era pădure. jos era o albitură, iar oamenii se aprovizionau cu principala hrană pentru animale, adică fânul. De-acolo şi Valea Fânului”, ne-a declarat un localnic. Cert e că locul atrage investitori. Unul dintre cei mai importanţi investeşte în Valea Fânului. Vor fi locuri de cazare, de distracţie, de joacă pentru copii şi multe altele. Proiectul a fost demarat, este în derulare şi va fi finalizat în această vară.