Sărbătoarea Berii, la Lugoj

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Lugojul va găzdui, în zilele de 21, 22 și 23 iunie, cea de-a XIX-a ediţie a Sărbătorii Berii. Manifestarea va avea loc pe platoul Casei de Cultură a Sindicatelor și va debuta vineri, 21 iunie, la ora 18, cu „Alaiul berarilor”, pe traseul Universitate – Primărie – platoul Casei de Cultură a Sindicatelor.

În prima seară, programul artistic va fi susţinut de Ansamblul de Copii și Tineret „Lugojana” și Ansamblul Folcloric „Lugojana”, care vor prezenta dansuri populare din zona de câmpie şi de munte a Banatului. Alături de dansatorii de la „Lugojana”, pe scenă vor urca şi interpreţii de muzică populară: Petrică Miulescu Irimică, Ramona Viţa, Mihaela Petrovici, Mona Lisa Șufan, Toni Bagiu, Andreea Tămaș, Andreea Farcaș, Denisa Lupulescu, Călin Dănilă și Larisa Lungu. În cea de-a doua zi, sâmbătă, 22 iunie, de la ora 20:30, vor concerta: Smoke Flow & Skullboy, Jorge și Simona Nae.

Duminică, 23 iunie, de la ora 20:30, va avea loc un nou concert susținut de Alex Anka cu Răzvan Pomoja, Trupa Axis și Proconsul. Seara se va încheia cu un foc de artificii. Evenimentul este organizat de Palmyra Fest Târgoviște în colaborare cu Primăria Lugoj și Casa de Cultură a Municipiului Lugoj.

(D. G.)

2 comentarii

  1. ASTA-I CHIAR BUNĂ!CULEASĂ DIN FOLCLOR. MI-AŞ DOI SĂ VĂD O TORNADĂ DE APROAPE. SĂ FIE PE PLATOUL CASEI DE CULTURĂ A SINDICATELOR,LA UN FESTIVAL AL VINULUI, LA SERBĂRILE BERII, SAU DE RUGA LUGOJEANĂ, PENTRU CĂ ESTE CEA MAI APROPIATĂ. POATE AŞA VOM SCĂPA DE BÂLCIURILE DIN CENTRUL MUNICIPIULUI NOSTRU DRAG.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.