Daniel GROZA
Un muncitor cu o „sărăriță”, cu care a deszăpezit Podul de Fier, a reușit să provoace o dispută mai încinsă decât pe orice subiect important din Lugojul ultimilor ani, semn că intrarea în anul electoral le-a crescut „colesterolul” politicienilor lugojeni.
O „sărăriță” a reușit să declanșeze un război al declarațiilor, făcându-i să arunce cu acuze și cu scuze, totul sub privirile atente ale lugojenilor de pe rețeaua de (ne)socializare Facebook.
Unii au glumit, alții s-au inflamat, iar alții au bătut câmpii, toate acestea pornind de la o simplă „sărăriță” de deszăpezire.
Cine ar fi crezut că un astfel de subiect poate stârni atâta pasiune în inimile politicienilor noștri? Mai în glumă, putem să spunem că situația cu „sărărița” de pe Podul de Fier arată cât de condimentată va fi campania electorală.
După cum au început disputa electorală, politicienii lugojeni ne vor da fierea peste cap și ne vor umfla ficatul, în acest an. Așa că, tot noi vom avea de suferit!
Dar, să fim încrezători că în perioada următoare politicienii Lugojului își vor lua rolul în serios, vor dezbate lucruri importante și poate vin și cu soluții rapide și concrete la problemele urbei, că în ultimul deceniu am ținut-o într-o criză continuă. Și nu a fost una alimentară.
Că dacă am păstra comparația și am intra în bucătăria orașului am putea să spunem că actuala administrație ne-a arătat doar câteva rețete prețioase până acum (spital nou, creșe noi, școli, grădinițe etc), însă a eșuat să ne potolească foamea cu produse simple (o curățenie bine făcută, un parc bine dotat și întreținut, niște drumuri adecvate, apă curată etc).
O masă cu mâncăruri fine, la patru ani, nu e de ajuns să potolească foamea și setea de bine a unui oraș întreg. Sigur că atunci când nu ești master chef în administrație e puțin mai greu, dar nici nu poți să le trântești oamenilor farfuria goală, invitându-i să se hrănească doar cu miros de caviar și ăla gătit pe ascuns.
Deschideți bucătăria, băieți, gătiți la vedere, mai serviți și câte un mic dejun, un prânz, ceva ca să nu murim de foame până la cină. Nu de alta, dar, în ultimii ani, ne-am culcat mereu flămânzi!
Lasă un răspuns