Sala de sport de la Liceul Tehnologic „Valeriu Braniște”, în valoare de 1.000.000 de euro, a fost, în sfârșit, finalizată

A fost în sfârșit finalizată sala de sport de la Liceul Tehnologic „Valeriu Braniște” din Lugoj.

După cum a anunțat primarul Călin Dobra, proiectul, în valoare de 1.000.000 de euro, a fost finanțat într-un procent mai mic din fonduri europene și într-un procent mai mare din bugetul local al municipiului Lugoj.

„În sfârșit am reușit să închidem un proiect început cu dificultăți, dar dus până la capăt: sala de sport de la Liceul Tehnologic „Valeriu Braniște”. Este un proiect în valoare de 1 milion de euro, din care aproximativ 350.000 de euro au fost fonduri europene, iar diferența, 650.000 de euro, a fost acoperită din bugetul local. Din păcate, în decembrie 2023 nu s-a reușit atragerea unui procent mai mare de finanțare europeană, dar, cu implicarea echipei din aparatul de specialitate, am reușit să finalizăm cu succes proiectul înainte de termenul limită, iulie 2025, ceea ce ne-a permis să păstrăm finanțarea deja obținută. După intabularea construcției, sala de sport va fi predată colegilor de la Liceul „Valeriu Braniște”, unde elevii vor putea desfășura în cele mai bune condiții activitățile sportive”, a transmis primarul Călin Dobra.

Contractul de finanțare pentru acest proiect a fost semnat în anul 2021 de către Primăria Municipiului Lugoj și Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest.

  Lavinia MUNTEANU


Descoperă mai multe la Actualitatea Online

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.