
Timișoara devine, în perioada 14–22 februarie, centrul șahului românesc, găzduind Campionatele Naționale Individuale de Șah ale României organizate la Consiliul Județean Timiș. Prima zi a turneului a marcat deschiderea oficială a unei ediții care reunește cei mai valoroși jucători ai țării în lupta pentru titlurile naționale la masculin și feminin.
Ceremonia inaugurală s-a desfășurat în prezența domnului Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, și a domnului Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății, care au stat față în față la o tablă de șah într-un moment simbolic ce a evidențiat importanța șahului ca instrument educațional, social și de promovare a unui stil de viață sănătos. Cu această ocazie, am oferit moneda centenară a șahului românesc, lansată de Banca Națională a României și realizată de Monetaria Statului, simbol al tradiției și al valorii istorice pe care șahul o are în România.
Deschiderea competiției a inclus intervențiile reprezentanților mediului academic timișorean. Prorectorii Mădălin Bunoiu, din partea Universității de Vest din Timișoara, și Andrei Motoc, din partea Universității de Medicină și Farmacie Victor Babeș Timișoara, au transmis mesaje privind rolul șahului în educație și dezvoltarea tinerilor și au realizat prima mutare simbolică la mesele liderilor competițiilor masculine și feminine.
Competiția se desfășoară zilnic, începând cu ora 16:00, la Consiliul Județean Timiș, urmând să culmineze cu desemnarea noilor campioni naționali.
În 2026, Federația pășește în al doilea secol de existență, marcând 101 ani de pasiune, excelență și dedicare față de sportul minții.
Astăzi, șahul românesc înseamnă o comunitate solidă și în continuă creștere:
– peste 30.000 de jucători legitimați , fiind a treia cea mai mare federație sportive din România;
– 15.000 de elevi care învață șahul prin programul național „Educație prin Șah”;
– competiții organizate în România cu participare din peste 50 de țări ;
– 30 de medalii obținute la Campionate Europene și Mondiale doar în anul 2025;
– o prezență digitală puternică, cu peste 1,3 milioane de utilizatori conectați la comunitatea românească de șah pe platformele internaționale (chess.com).
Federația Română de Șah invită toți iubitorii sportului minții să fie parte din acest început de an competițional de excepție, să susțină sportivii și să creadă în generațiile care vin.
Lasă un răspuns