S-a mărit gaura la covrig. C-așa-i în viață: unii cu aura, alții cu gaura! [Un editorial de Dan Timaru]

Nici nu s-a crăpat bine de ziuă în 2024 că toată suflarea de vârsta a treia fremăta de nerăbdare ca să vadă minunea bunăstării. Urmau să vină pensiile majorate. Bucuria a fost de scurtă durată, pentru că poștașul întârzia.

E drept că dumnealui a apărut după câteva zile, numai că, între timp, prețurile alimentelor au sărit la raft. Și, uite așa, visul unei nopți de iarnă s-a sfârșit cu  vechea și eterna dezamăgire.

Se dovedea pentru a nu știu câta oară că al nostru guvern, când a promis că ia, a luat, iar când a spus că dă, doar a spus.

Majorarea pensiilor cu 13,8 la sută de la 1 ianuarie nu este altceva decât o gargară cu pioneze aplicată unui gât inflamat.

Majorarea nu acoperă nici măcar rata inflaţiei, iar bruma de lei adăugată în special pensiilor mici este spulberată de explozia prețurilor.

Se vorbește de câțiva ani că noua lege a pensiilor va elimina inechitățile, dar realitatea este că ele s-au adâncit.

A doua tranșă de majorare a pensiilor, programată în septembrie 2024, nu va face altceva decât să adoarmă vigilența electoratului și să îi dea speranța bunăstării în viitor.

Guvernul Ciolacu vinde pielea ursului din pădure, din care românul visează să-și facă blană de fițe.

După cum se știe, anul acesta este unul electoral și plouă cu promisiuni, numai că acestea sfidează până și inteligența alegătorului cu un singur neuron. Asistăm la o campanie atipică.

Dacă până acum se mai cumpăra alegătorul cu un kil de zahăr sau un litru de ulei, de astă dată se experimentează un nou procedeu de manipulare. I se dă românașului cu o mână și i se ia cu două.

Nu vorbim doar de pensionari, a căror prezență la vot este de fiecare dată constantă, ci și de clasa muncitoare, care așteaptă majorări salariale în vară.

E drept că pe ici, pe colo, prin punctele esențiale, s-au majorat veniturile celor care aveau deja salarii nesimțite, dar asta s-a făcut din rațiuni superioare de stat, și aici, neicușorule, nu e de comentat.

Dacă țara are nevoie de o clasă privilegiată, noi, ca buni români ce suntem, din patriotism mioritic, trebuie să acceptăm.

Ne bucură faptul că la Parlament s-au ieftinit ciorba și celelalte feluri de mâncare, pentru că, nu-i așa, alesul nostru, stăpânul nostru, nu poate cârmui țara cu burta goală.

Cam asta este situația pe plai la început de an, dar până în decembrie guvernanții aflați sub aura imunității ne vor mai uimi și cu alte ghidușii izvorâte din prea plinul gândirii lor.

Până atunci, desigur, se va mări gaura la covrig, iar gramajul va scădea. Că așa e în viață, unii cu aura, alții cu gaura!


Descoperă mai multe la Actualitatea Online

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.