Ruinele capitalismului de cumetrie. Renumita fabrică de oțet de la Margina și trista ei istorie postdecembristă

Dan TIMARU

Trecând prin Margina, nu au cum să nu îți atragă  atenția impozantele ruine din cărămidă roșie, monument al capitalismului de cumetrie,  instaurat în republică în ultimele decenii. E fosta fabrică de oțet, integrată în economia românească în 1912. Societatea Rozskatol din Budapesta a solicitat firmei R.H. Mayer Mannover-Haimholtz din Germania proiectul unei fabrici la Margina, pentru distilarea lemnului de fag. În anii 1932-1933 producţia a atins apogeul. În 1948 a fost naționalizată, iar în 1968 fabrica de la Margina a devenit secție a Combinatului Solventul. Fabrica a funcționat până la începutul anilor 1998, apoi a venit prăpădul, iar astăzi din ea nu a mai rămas decât o impozantă ruină. Ultimul director al fabricii de la Margina, Bujor Par, a activat din anii 1967 și până în 1998  și cunoaște mai bine decât oricine tristul sfârșit al fabricii.

„Am absolvit Facultatea de Chimie de la Timișoara și am fost repartizat ca inginer stagiar la Margina în anul 1967. Fabrica este cunoscută sub denumirea de fabrică de oțet, dar aici de fapt se produceau mult mai multe substanțe deosebit de importante în industria alimentară și cea chimică. Fabrica a început să funcționeze în anul 1912, după ce Societatea Rozskatol din Budapesta a solicitat firmei R.H. Mayer Mannover-Haimholtz din Germania un proiect în vederea construirii unei fabrici la Margina, pentru distilarea lemnului de fag. Construcția a fost ridicată de o echipă de constructori adusă din Italia. În anii 1932-1933 producţia a atins apogeul. În 1948 fabrica a fost naționalizată, iar în 1968 a devenit secție a Combinatului Solventul. Când eu am început activitatea profesională, fabrica avea o capacitate de producție impresionantă”,

spune Bujor Par.

Fabrica de la Margina e cunoscută de către majoritatea oamenilor ca fiind producătoare doar de oțet. În realitate, aici se produceau mult mai multe substanțe necesare industriei alimentare, farmaceutice, chimice sau constructoare de mașini.

„Prin distilarea uscată a lemnului, se obțineau în prima fază trei produse: cărbunele de lemn, mangalul, o fază gazoasă care se folosea la încălzirea cuptoarelor și un produs lichid în condensat, care se numea apă pirolignoasă. Apa pirolignoasă are o compoziție foarte complicată.

Conținea peste 2.000 de substanțe chimice, dar numai o parte foarte mică era economic să se extragă. În primul rând, aceasta mergea în instalațiile chimice și se obțineau produse ușoare, ca acetat de metil, acetonă, dizolvant pentru lacuri și vopsele, gudroane de decantare și gudroanele care veneau de la coloana șapte.

Din acid acetic se obținea uleiuri utilizate în flotația minereurilor neferoase, în special de cupru, flotanol și spumantol. Gudronul care rămânea după distilare era utilizat în industria cauciucului și în industria cărbunelui activ. Cărbunele de lemn avea utilizări atât în industria chimică  cât și ca bun de larg consum.

Cea mai mare parte din mangalul care se obținea mergea în industria chimică, la fabricarea cărbunelui activ, cantități importante se utilizau la fabricarea sulfurii de carbon pentru fibrele artificiale.

Mai rămânea și o oarecare cantitate pentru export iar resturile granulate se împachetau în pungi de trei kilograme pentru grătar”, afirmă ultimul director al fabricii de la Margina.

Zeci de ani, Fabrica de la Margina a alimentat fabricile de medicamente de la București și Oradea. Sinteza Oradea producea aspirină brută pentru firma Bayer din Germania.

„Apa pirolignoasă, ajungea în prima secție de prelucra-re, unde erau separate gudroanele de produsele ușoare, alcool metilic, acetonă și dizolvant pentru lacuri și vopsele. În continuare acest distilat de la carbonizare trecea în secția de fabricare a acidului acetic.

Acesta era un proces destul de laborios de separare a acidului acetic din aceste ape pirolignoase. Prin acest procedeu se obțineau mai multe sortimente de acid acetic. Primul era acidul acetic tehnic, cu concentrație de până la 95%, care avea diverse utilizări în industria chimică.

Rafinarea acidului acetic tehnic avea drept scop obținerea acidului acetic glacial, necesar industriei de medicamente. Industria de medicamente nu recunoștea  ca materie primă acidul acetic glacial decât cel produs la Margina. Zeci și zeci de ani am alimentat fabricile de medicamente de la București și Oradea.

Sinteza Oradea producea aspirină pentru firma Bayer din Germania. Tot la Margina se producea ca bun de larg consum renumita esență de oțet de 80 de grade. Acest produs era ambalat în niște sticluțe haioase, închise ermetic, de 300 ml, cu o etichetă frumoasă.

Produsele pe care le-am enumerat se fabricau în fabrica veche. În decursul timpului, s-au pus în funcțiune secții noi, care nu aveau nicio legătură cu distilarea lemnului”,

mai spune Bujor Par.

În perioda interbelică, un mare producător de vin din Oltenia obținea doar vin acru, nevandabil. Cineva i-a sugerat viticultorului să transforme vinul acru în oțet și așa a apărut secția de fabricare a oțetului la Margina

„Prima secție a fost cea în care se obținea oțet de fermen-tație din vin. Această secție are o istorie interesantă. În perioda interbelică, un mare producător de vin din Oltenia obținea doar vin acru, nevandabil. Cineva i-a sugerat viticultorului să transforme vinul acru în oțet.

Omul a luat legătura cu o firmă din Austria, Heinrich Flings, și așa a apărut la Margina această secție despre care am făcut vorbire. În anii comunismului, am produs aproape 6.000 de tone de oțet. 3.500 de tone au fost îmbuteliate, iar restul se vindea vărsat la fabricile de conserve.

Ca o anexă la această fabrică de oțet din vin, i s-a adăugat o mini-fabrică de conserve de murături, care funcționa sezonier, cu personal redus. Era renumită moarea pentru conservare cu extract de frunze de mărar și extract de frunze de vișin care dădeau o aromă deosebită legumelor conservate.

Legumele le aduceam de pe valea Mureșului, de la Chelmac și Ususău. Mergeam cu camionul și aduceam castraveți, ardei, conopidă, gogonele etc. Un sector care s-a dezvoltat foarte mult a fost cel de solvenți organici, Prin sinteza organică clasică se obțineau diferite produse chimice cunoscute prin denumirea de esteri.

Aceștia erau folosiți în industria de lacuri și vopsele, industria de medicamente, în special la fabrica de medicamente de la Iași. Această fabrică se baza pe produsele fabricii noastre.

Vara, când fabrica de la Margina intra în revizia tehnică, și fabrica de la Iași își înceta activitatea. Ne sincronizam perioadele de revizie cu cei de la Iași. Aveam o relație foarte bună cu ei, relație consolidată în zeci de ani de colaborare”, afirmă Bujor Par.

Fabrica de la Margina a produs, începând din 1967, pentru Uzina Dacia din Pitești antigel și lichid de frână.

„Pentru industria laptelui, Margina a produs alcool izoamilic nece-sar măsurării cantității de grăsime din lapte. Tot la Margina, începând din anul 1967, s-a produs pentru Uzina Dacia din Pitești antigel și lichid de frână.

În anul 1968, din rațiuni superioare, greu de înțeles, fabrica noastră a fuzionat cu Solventul de la Timișoara. Fuzionarea nu ne avantaja în nici un caz. Era un artificiu prin care timișorenii supraviețuiau în întrecerea socialistă.

„La un moment dat, prin anii 80, fabrica noastră a trebuit să se retehnologizeze. Am făcut un proiect în care era prevăzută în primul rând secția de distilare a lemnului care polua apa, aerul și solul din zonă. Aveam mereu probleme cu cei de la Protecția Mediului.

Proiectul prevedea achiziționarea de tehnologie rusească, deosebit de eficientă în acel timp. Am fost în URSS, în Republica Baștiria, în munții Urali, unde am urmat timp de trei luni o specializare.

S-a construit o fabrică nouă pentru producția de mangal, au venit utilajele însoțite și de trei specialiști ruși care urmau să pună fabrica în funcțiune.

Unitatea a intrat în probe tehnologice, dar brusc, la începutul lui decembrie 89, specialiștii au plecat în mare grabă acasă. Cineva îi anunțase că urmau evenimente deosebite în Romania. Așa a și fost”,

își amintește Bujor Par.

În  decembrie 1989,  așa-zișii revoluționari au pus în pericol fabrica de la Margina

„Revoluția s-a extins în toată țara. Eram în pragul anarhiei. Ne-am confruntat cu un grup de scandalagii, care credeau că revoluția înseamnă distrugerea fabricilor, spargerea vitrinelor și incendierea clădirilor. I-am pus repede la punct.

Cum vechea conducere comunistă a dat bir cu fugiții, muncitorii au venit la mine și mi-au propus să preiau conducerea. Fabrica funcționa din plin și trebuia ca cineva să ia decizii în fiecare moment. Pe vremea aceea eram șef de secție și eram în foarte bune relații cu toți angajații.

Fabrica era catalogată ca fiind obiectiv strategic și aveam în dotare armament pentru gărzile patriotice. Am distribuit oamenilor uniforme și arme, am postat două mitraliere spre cele două direcții în care ducea șoseaua și nimeni nu a mai avut curaj să se apropie de fabrică cu intenții rele.

Un singur incident a avut loc, dar din fericire fără victime. O mașină de teren nu a oprit la semnalul pazei și, după somație, garda a tras. Glonțul a trecut prin parbriz dar nu a rănit șoferul. Omul de la volan era un cioban beat din zonă, care era cât pe ce să devină erou al revoluției post-mortem”,

povestește Bujor Par.

Cum s-a ajuns la distrugerea fabricii de la Margina?

„Perioada care a urmat  evenimentelor din decembrie nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor noastre. O firmă din Ungaria ne-a propus o colaborare, dar unele interese obscure au sabotat proiectul.

Soarta fabricii era pecetluită. În anul 1999, m-am pensionat, apoi a urmat dezastrul. Fabrica și-a încetat activitatea, utilajele au dispărut, iar azi totul este o ruină.

Mă doare sufletul și nimeni și nimic nu-mi poate alina durerea”,

încheie povestea Bujor Par, ultimul director al fabricii de oțet de la Margina.

Urmărește-ne pe Telegram și Google News