Românii care au păcălit statul francez cu 1,7 milioane de euro

Share Button

Două cupluri din Vaslui au declarat 1.200 de copii fictivi în Franţa şi au înşelat statul francez cu aproape 2 milioane de euro. Întocmeau dosare false sau racolau femei pe care le plăteau să le facă jocul. Cei patru români au fost arestaţi, însă doar o parte din pagubă a fost recuperată.  În Franţa, o familie cu doi copii primeşte circa 130 de euro pe lună. Familiile cu trei copii primesc 300 de euro pe lună, iar apoi câte 150 de euro pentru fiecare copil. Cele două cupluri, de loc din Vaslui, au pus la cale înşelătoria imediat ce au ajuns în Franţa. Pentru a intra în evidenţele statului francez, femeile s-au declarat contractori independenţi în sectorul recuperării metalelor şi a deşeurilor, apoi au rămas rapid însărcinate şi au cerut alocaţii.

Cum în Franţa părinţii primesc o alocaţie care creşte în funcţie de numărul de copii, românii şi-au dat seama că sunt bani frumoşi şi uşor de obţinut, aşa că au pus la cale un plan. Iniţial, cele două cupluri racolau tinere pe care le plăteau cu câţiva euro să declare că sunt însărcinate. Mai apoi, ca să nu mai împartă banii cu nimeni, s-au folosit cărţi de identitate şi certificate de naştere româneşti false. Au început prin a face asta în nord şi apoi şi au ajuns să o facă şi în est, în apropiere de Strasbourg, unde au strâns câteva sute de mii de euro. Chiar dacă au încercat să îşi piardă urma trecând dintr-o regiune în alta a Franţei, până la urmă autorităţile din Hexagon le-au luat urma. Cuplurile au fost arestate în luna aprilie, dar numai o parte dintre bani au fost recuperaţi. O altă sumă a fost investită în proprietăţi din România.

 

272

1 Comment

Lasă un răspuns la Dana S. Anulează răspunsul

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.