România olimpică [short sport] O lume nouă

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

În lumea cifrelor

În ciuda problemelor pe care le are, în ultimii ani în regres evident față de perioada în care în România se vorbea despre reprezentanții sportului ca despre – clișeu demult uzat – cei mai buni ambasadori ai națiunii, Comitetul Olimpic Sportiv Român reușește, iată, să deplaseze la Jocurile Olimpice de vară ce stau să înceapă 97 de persoane în delegație. Mai mult decât Bulgaria (51), Norvegia (66), Austria (68), Croația (86) sau Grecia (89) și aproape la egalitate cu Turcia (98), Belgia (101), Kazahstan (103), Cehia și Elveția (107). Recordmene sunt  SUA (555), Brazilia (465),  Germania (425), China (413), Australia (410) și Franța (404). În același timp însă,  Polonia (238), Argentina (212), Noua Zeelandă (199), Suedia(152), Mexic (124), state cu performanțe olimpice inferioare României, deplasează la Rio delegații mult mai numeroase. Și nu e vorba de posibilități materiale, ci de faptul că sportivii în cauză au obținut calificarea la J.O. după o sită care cerne tot mai dur. În special la sporturile de echipă, acolo unde, pentru noi, lucrurile stau îngrijorător.

O lume nouă

Motto-ul Jocurilor Olimpice 2016 este “A New World”. Într-adevăr, față de trecutul nu prea îndepărtat, trăim pe cu totul alte coordonate. Între 5 și 21 august, peste 10.500 de sportivi la 28 de discipline (din 205 state) vor participa  la un festival mondial dominat de tensiune. 85.000 de soldați, 250 de polițiști din 55 de țări, foarte mulți specialiști ai serviciilor de combatere a terorismului de pe glob se vor afla printre sportivi și spectator, consumând 850 de milioane de dolari din bugetul unui stat cu mari probleme pe plan social.

România olimpică

Noi vom rămâne oricum în istorie ca singura țară din blocul comunist ce nu a dat curs  la boicotul inițiat de U.R.S.S. în 1984, la J.O. din SUA (Los Angeles). Prilej cu care ne-am îmbunătățit considerabil zestrea de medalii. Și am punctat serios într-un onorant clasament în care ne aflăm pe locul doi, după Ungaria: cel pe medalii al națiunilor care nu au fost gazdă ale J.O. 302 medalii (88 de aur, 94 de argint și 120 de bronz). O super-realizare, la care au contribuit, printre alții, figuri emblematice cum e greu de presupus că vom reuși să mai avem vreodată: Nadia Comăneci 9 medalii (5 aur, 3 argint, 1 bronz), Elisabeta Lipă  8 (5, 2, 1), Ivan Patzaichin 7 (4, 3, 0), Simona Amânar 7 (3, 1, 3), Daniela Silivaș 6 (3, 2, 1) și Lavinia Miloșovici 6 (2, 1, 3).  Să mai sperăm?

Dan H. BRUDIU

Despre admin 6555 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.