Excesul de lichiditate existent în piața monetară, după ce BNR a decis să renunțe la sterilizarea lui la sfârșitul anului trecut, cu scopul de a stimula inflația, a provocat o scădere constantă a indicilor ROBID și ROBOR, care au ajuns astfel minimul ultimelor aproape opt luni.
La scăderea dobânzilor interbancare a contribuit, pe lângă decizia BNR, și controlul început în noiembrie trecut de Consiliul Concurenței la cele zece bănci care formează „coșul” de cotații folosit la calcularea indicilor.
S-a ajuns astfel ca indicele ROBOR la trei luni, care este cel mai utilizat indicator al sistemului bancar, în funcţie de acesta fiind calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, să coboare la sfârșitul lunii la 6,96%, sub pragul de 7%/an al ratei de referință al BNR. La începutul lunii acest indice a fost calculat la 7,18%.
Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a scăzut la 7,30% față de 7,52% la începutul lui februarie, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a alunecat de la 7,89%, la debutul acestei luni, la 7,67%.
Pe de altă parte, Finanțele s-au împrumutat luni cu 439,3 milioane lei, după ce au redeschis o emisiune de titluri scadente în noiembrie 2025. Randamentul mediu a crescut comparativ cu licitația din ianuarie creștere cu 11 puncte bază la 7,21%.
Comparativ cu sfârșitul lui ianuarie, leul s-a apreciat în februarie cu 0,21 bani față de euro. În schimb, dolarul a crescut cu 9,1 bani, francul elvețian cu 4,27 bani iar lira sterlină cu numai 0,6 bani.
Euro a încheiat februarie cu un curs de 4,92 lei. Cotațiile au crescut în cursul nopții la 4,927 lei însă tranzacțiile din piața locală s-au rezumat la 4,919 – 4,923 lei.
Moneda unică fluctua marți în culoarul 1,0582 – 1,0625 dolari, după scăderea de la începutul săptămânii până la minimul acestui an de 1,0533 dolari. Aceasta a făcut ca media monedei americane să scadă de la 4,6559 la 4,6376 lei.
Francul elvețian a încheiat luna cu o medie de 4,9425 lei iar lira sterlină cu una de 5,6088 lei.
Cotațiile metalului galben stagnau la 1.807 – 1.816 dolari iar prețul gramului de aur a scăzut la 269,7163 lei, față de 279,6982 lei la începutul lunii.
Mediile monedelor din regiunea se depreciau față de cea unică la 4,7170 zloți/euro, respectiv 379,90 forinți/euro.
Intenția la nivel global a autorităților de reglementare, inclusiv Fondul Monetar Internațional, de a crea un cadru mai strict pentru tranzacționarea criptomonedelor, în paralel cu evoluția apreciativă a dolarului, a stopat tendința de creștere a cotațiilor monedelor digitale.
Marți, bitcoin s-a retras la 23.213 – 23.524 dolari iar ether la 1.617 – 1.635 dolari.
Lasă un răspuns