Rămâi în tăcere, Parlament al României!

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Cea mai proastă legislatură de după 1989 încoace, cea mai abjectă și trădătoare clasă politică de peste 100 de ani, cea mai incultă juridic și needucată componență a parlamentului, cea mai grobiană și mai imorală din câte au existat vreodată… aceștia sunteți voi, călăii neamului românesc, cu tot cu serviciile voastre abjecte și trădătoare, cu președintele vostru, un munte de prostie și trădare și hoție, cât a furat acest președinte, nu cred să existe altul mai hoț și pervers, satanic și decăzut moral, cu guvernul vostru de prostituate politice, vândute la primul fluierat străin și la prima hârtiuță de euro fluturată prin față, cu tot cu prostituatele voastre ajunse mari „ministre” după ce s-au culcat cu toți proștii ajunși în funcții de conducere a țării, evident după ce au fost salteluțele șoferilor și lacheilor acestora, propulsându-le la statutul de prostituate de lux ale prim-ministrului, miniștrilor, președinților de partid cu state vechi prin funcțiile de conducere ale parlamentului… nu există epitete să descriu ce am văzut și ce am cunoscut în aproape patru ani de mandat de Senator al României.

Degeaba ne plângem peste tot, totul ține de noi, cei din țară.

Ori, clasa politică este exact pe tipul și asemănarea majorității poporului, este reprezentativă, cu tot cu furtul și trădarea de la urne.

Un popor demn și vertical, onorabil și corect, ar fi ieșit cu furci, coase, topoare, arme și tot ce ar fi găsit prin case și pivnițe și ar fi făcut măcel, ar fi distrus întreaga clasă politică, emanație a poporului român, același popor care și-a trădat toți marii patrioți pentru un pumn de galbeni, după cea mai mare fraudă existentă vreodată de după 1946.

Pot spune foarte clar că frauda a fost solicitată de la Bruxelles și Washington și susținută inclusiv cu bani de acolo, pentru ca Ursula von der Leyen să fie realeasă președinte al Comisiei europene, pentru a-și putea implementa programul de dezintegrare a națiunilor, a porni războiul contra Rusiei, implementarea educației de gen și apocalipsa moralității.

Pentru că România este cea mai bogată țară în resurse din UE, resurse care nu-i mai aparțin.

Naționalizarea resurselor, cerută de mine în Parlamentul României de cel puțin 4 ori, oficial, ne-ar acorda independența și suveranitatea ca stat, națiune și popor.

M-am  întrebat și am fost întrebată de nenumărate ori dacă merită să mă sacrific pentru popor, în ansamblul său?

Răspunsul este CATEGORIC NU, așa cum sunt sigură că au gândit și Avram Iancu, aruncat în uitare și sărăcie de același popor, Horea, Cloșca și Crișan omorâți în fața unui popor inert și trădător, Mihai Viteazul trădat și omorât pentru vina de a fi reușit MAREA UNIRE, Vlad Țepeș urât pentru corectitudinea sa și trădat de trei ori de neamul său, până la Decebal trădat de același neam pe care l-a apărat cu prețul vieții sale.

DAR ȚARA MEA, PATRIA MEA, MERITĂ! Și în această Patrie există oameni minunați și demni, și iubitori de țară care merită tot sacrificiul, există copii nevinovați și tineri care au nevoie de un lider care să-i ghideze prin hățișul unei lumi ce nu are scrupule și milă, o lume fără Dumnezeu, care merită tot sacrificiul pentru a reda lumea lui Dumnezeu.

Ne-a dat Dumnezeu tot ce își putea dori o țară, un popor. Dar nu ne-a băgat în traistă, ne-a lăsat liberul arbitru. Ne-a dat în administrare Grădina Maicii Domnului și am adus iadul.

Poporul român este în prag de dispariție și nu realizează că și-a vândut copiii pe 300 de lei un vot. Acest fel de părinți nu merită nici un pic de respect de la copiii săi.

Voi, trădătorilor ca și clasa politică care v-a mituit, sunteți criminalii nației și ai copiilor noștri, voi, ca și întreaga clasă politică trebuie să dispăreți. Cum? În ce fel?

Numai Dumnezeu mai știe, mai ales după ce v-ați coborât la nivelul de a vă falsifica cărțile de identitate pentru a se putea vota în locul rudelor voastre din afara țării.

Diaspora a fost trădată, și s-a lăsat trădată prin neparticipare masivă la vot, pentru a doua oară, prima fiind alungarea din țară. Urmează cotropirea noastră de alte neamuri.

Dar poporul și politicienii anesteziați și incapabili de a percepe pericolul, vor accepta fără crâcnire.

De aceea spun că singura speranță este diaspora, cei 10 milioane de români să își salveze măcar istoria și copiii acestui neam, nevinovați și aruncați într-o mare a trădării.

În aproape patru ani de mandat a trebuit să demonstrez o rezistență inimaginabilă, depășindu-mi propriile așteptări și uimind o lume întreagă care se întreabă și acum: cum mai rezistă? Mai poate?

În ditai Parlamentul României am fost bătută, insultată, îmbrâncită, înjurată, discriminată și infracțiunile continuă….deși ca demnitar al statului român, purtător al autorității de stat, nimeni nu putea să îmi atingă un fir de păr, că intra în pușcărie.

Și totul pentru că îmi apăram patria și poporul. Mi-au distrus familia, mi-au distrus finanțele, mi-au distrus sănătatea și totuși am rezistat, am luptat și i-am învins.

Am oprit legile identității de gen, pașaportul verde, distrugerea cash-ului și a creșterii animalelor de către țărani în propria lor ogradă, rușinea de a avea o zi națională a altui stat în țara noastră, am oprit intrarea României în război de cel puțin două ori, am ajutat minerii, am salvat o națiune întreagă de la vaccinarea ucigașă, de la botniță și am redat dreptul de a avea drepturi în România, l-am  dat afară pe Zelenski din Parlamentul României, unicul parlament unde nu și-a putut susține un discurs și multe altele, am făcut dreptate pe unde am putut în această țară, suplinind absența a 460 de putori care încasează indemnizație de parlamentari și fură ca în codru împreună cu clanurile interlope și apărați de serviciile secrete române și străine, ducându-mă în fiecare județ și ajutând oameni. 460 de parlamentari abjecți, mizerabili, interlopi, proști, imorali, cărora nu le pasă de niciun român, decât de propriile conturi.

SRI este de doi ani fără șef, pentru că așa este direct la comanda lui Johannis, căutătorul de funcții prin lume, ca să nu mai fie nevoit să dea meditații pentru încă 6 case.

Americanii au ordonat distrugerea unuia dintre cele două servicii secrete, SRI și SIE, urmând preluarea integrală a tot ce înseamnă serviciu secret din România, practic se încheie orice urmă de independență și suveranitate a României, devenind nu vasali, ci cea mai abjectă formă de sclavie existentă la ora actuală.

În urma mea, în  Senat se va așterne TĂCEREA. Ca și în plenurile comune, unde VOCEA ce a apărat o națiune întreagă nu va mai fi să apere demnitatea și onoarea a ceea ce a mai rămas din România și poporul român.

Așa se va vedea diferența. Dumnezeu mi-e martor că am făcut tot ceea ce este omenește posibil pentru a trezi acest neam și a mai apăra ce a mai rămas din națiune și țară, mi-am respectat jurământul dat la începutul legislaturii cu demnitate, onoare și cu cele mai bune intenții, cu iubire de neam și țară și cu o nețărmurită credință în Dumnezeu.

Am renunțat la tot ce aveam, pentru a da tot României. Am reprezentat peste tot România cu iubire, demnitate, onoare, verticalitate, mândrie, așa cum o voi face în continuare, și nu regret nimic din ceea ce am făcut.

Dacă am țipat și am urlat, a fost pentru CĂ ALTFEL NU SE PUTEA. Cei ce mă judecă SĂ TACĂ ÎN FAȚA MEA, pentru că niciodată nu au trecut prin ceea ce am trecut eu. ADEVĂRUL SE STRIGĂ, NU SE ȘOPTEȘTE!

Acum se va vedea diferența. Acum au toți posibilitatea să se remarce în lipsa mea și să facă cel puțin cât am făcut eu. Vocea mea a contat și contează, pentru că am impus-o cu puterea Constituției, o Constituție călcată în picioare și uitată de un Parlament plin de proști, pe românește.

Niciodată o femeie nu a luptat astfel în politica românească, mai ales în astfel de vremuri de restriște. Nicio altă societate nu este mai misogină și mai grobiană față de o femeie, decât societatea românească, și totuși i-am învins.

Cu toată presa lor manipulată, șpăguită, decăzută la toate capitolele, care nu a făcut decât să mă denigreze continuu, de parcă eu condusesem România și o adusesem la dezastrul de acum!

Nimic despre politicienii corupți, nimic despre adevărați călăi ai neamului românesc. Noroc că și-au găsit țapul ispășitor!

Plec din Parlamentul României demnă și victorioasă! Las în urma mea o luptă și o muncă pe care niciunul din actuala clasă politică românească nu o va putea egala!

Plec cu fruntea sus și mă îndrept către orizonturi unde VOCEA și MINTEA mea vor trebui să aducă schimbarea la un alt nivel, mult mai înalt, astfel încât să schimbăm paradigma la nivel european, și nu numai, pentru a putea schimba societatea românească, cuprinsă de ciuma imoralității și decadenței expusă prin actuala clasă politică, din exterior în interior.

Este bine știut că românii nu și-au respectat valorile, decât dacă au fost apreciate de străini, iar articolele din presa străină și invitațiile în lumea largă au denotat aprecierea mea mai mult din partea străinilor, decât a celor de acasă, mai ales pe plan jurnalistic și politic.

Pentru cei care nu înțeleg ce caut în Parlamentul European, dacă nu sunt de acord cu UE și PE, le spun că nici cu Parlamentul României nu sunt de acord și totuși românii m-au trimis să pot să intervin și să lupt și am reușit.

Niciodată nu vei schimba nimic de pe margine, ci doar intrând ca un virus înăuntru și virusând sistemul! Dar trebuie să ai ceva creier, ca să poți înțelege!

Este extrem de greu să eliberezi sclavii din lanțurile pe care le venerează! Dar este o provocare!

Libertatea mea nu așteaptă permisiunea voastră!

Rup lanțurile corupției voastre și sfâșii politica aberantă! Pentru cei care contează, care mai simt și iubesc românește, pentru această țară dumnezeiască, cu Dumnezeu înainte! Dumnezeu să binecuvânteze România și poporul român!

Senator Av. Diana IOVANOVICI-ŞOŞOACĂ 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.