Propunere pentru acordarea titlului de „Cetățean de Onoare” inegalabilului Paul Gräfendorf

După 23 de ani de acțiuni caritabile pentru instituții din orașul nostru și din alte localități din zona Lugoj, Paul Gräfendorf a fost propus  de către membrii Clubului Rotary Lugoj, District 2241 România-Republica Moldova, pentru acordarea titlului de „Cetățean de Onoare” al Lugojului, propunere înaintată Primarului Municipiului Lugoj și Consilierilor Locali, susținută de membrii Clubul Rotary, conducerea Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihică pentru Copii din Lugoj și de conducerea Asociației Clementina.

Domnul Paul Gräfendorf, acest om cu suflet mare, care doar din dorința de a face bine și-a dedicat o mare parte din viața sa ajutorării copiilor din școli, grădinițe și din centre de plasament, bolnavilor, bătrânilor, copiilor cu nevoi speciale, organizând nu mai puțin de 45 transporturi cu ajutoare în decursul anilor, haine, jucării, alimente, mobilier nou pentru elevi la școli din Lugoj, aparatură, echipamente și mobilier, specifice pentru secțiile de neonatologie, diabet, medicamente și materiale consumabile pentru Spitalul Municipal „Dr. Theodor Andrei” din Lugoj (doar cele 9  transporturi pentru spitalul lugojean reprezintă o reducere a cheltuielilor acestei instituții cu aproximativ un milion de euro).

De asemenea, nu au lipsit ajutoarele constând în pachete de Crăciun cu  haine, încălțăminte, alimente și jucării, lemne de foc pentru familii defavorizate din cartierele Mondial-Bocșei și Buziașului și ajutoare anuale pentru Asociația Clementina, motto-ul care îl reprezintă pe Paul Gräfendorf și îl motivează în acțiunile sale fiind un citat al Maicii Tereza:

”Încearcă să îi găsești pe cei care au nevoie de tine, cunoaște-i personal. Fă lucruri mici pentru ei și în mod special acele lucruri pentru care nimeni nu are timp.”

Practic, nu există în orașul nostru școală sau grădiniță unde  acest om minunat să nu fi contribuit cu ajutoare pentru copii. Sărbătorile de iarnă au devenit o tradiție la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihică pentru Copii din Lugoj (unde a adus donații în valoare de 250.000 lei, prin dotarea sălii de balneofizioterapie, kinetoterapie), donând de asemenea pentru organizarea Kinderfest, o sărbătoare pentru 300 de copii, făcând donații și pentru organizarea de tabere și excursii pentru copii.

Într-o lume din ce în ce mai indiferentă la problemele persoanelor defavorizate, este admirabilă implicarea unui cetățean german în ajutorarea acestora, iar eforturile extraordinare de-a lungul unei perioade așa de îndelungate din viața lui Paul Gräfendorf pentru nenumăratele fapte bune și acțiuni caritabile de succes întreprinse în orașul nostru, merită cu adevărat aprecierea noastră, a tuturor lugojenilor.

Estera CIMPONERIU

Despre admin 6798 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.