Profesorii și elevii din liceele românești pot câștiga premii în valoare de 800 de euro dacă vorbesc despre schimbări climatice la clasă sau în comunitățile lor

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Tinerii aleg este un concurs în care profesorii pot câștiga un laptop performant, iar elevii, o trotinetă electrică.

Concursul Tinerii aleg, proiect de dezvoltare a conștiinței ecologice și lupta împotriva schimbărilor climatice, este organizat de Viitor Plus, prin programul Eco Provocarea, cu sprijinul Ambasadei Franței la București și al Institutului Francez din România, și se adresează profesorilor și elevilor pasionați de mediu și interesați de tema schimbărilor climatice.

„Educația de mediu în școli a devenit de curând o preocupare a autorităților naționale de la noi. Ne bucură această veste. Noi ducem în școlile generale și în licee sesiuni educaționale, informație și educație de mediu de 10 ani deja, prin Eco Provocarea. Iar acest concurs, Tinerii aleg, creat în parteneriat româno-francez, este încă o modalitate de a face vizibilă profesorilor și elevilor din liceele din toată țara o temă care „doare” – schimbările climatice”,

a explicat Teia Ciulacu, președinta Viitor Plus, un ONG care își dedică întreaga activitate acțiunilor legate de sustenabilitate și mediu.

Concursul Tinerii aleg se desfășoară în perioada 20 aprilie –  9 iunie 2022 și se adresează elevilor și profesorilor din liceele din întreaga țară, preocupați de tema schimbărilor climatice și pasionați de mediu.

Profesorii interesați să predea elevilor lor 5 sesiuni educaționale pe teme de mediu (schimbări climatice), create de Eco Provocarea, în limba română, dar și să ofere elevilor lor ocazia de a dobândi abilități de comunicare responsabilă în online, pe teme de mediu se pot înscrie în formularul de mai jos, în perioada 20 aprilie – 5 mai 2022.

Formular de înscriere în proiectul „Tinerii aleg – proiect de dezvoltare a conștiinței ecologice și lupta împotriva schimbărilor climatice”

Cadrele didactice care vor reuși să predea sesiunile la mai mult de 50 de elevi vor intra în cursa pentru premiul special „Tinerii aleg”, un laptop performant în valoare de 500 de euro.

De asemenea, profesorii vor recomanda cel puțin 2 elevi (număr maxim nu există), din fiecare clasă unde discută despre schimbările climatice, pentru a participa la webinarul de instruire în social media și a primi un ghid de comunicare și identificare a fake-news-ului în informările de mediu, realizat de specialiști în jurnalism și comunicare eficientă.

De asemenea, elevii care vor genera un impact de mediu remarcabil în cifre, prin 3 postări bine gândite în comunitățile lor din Instagram, folosind aceste etichete: #ecoprovocarea, #tineriialeg, #EuropeanYearOfYouth, vor putea câștiga un premiu special, o trotinetă electrică, în valoare de 300 de euro.

 

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Fii primul care își dă cu părerea!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.