Urmărește-ne pe Telegram și Google News
În perioada 28 martie – 1 aprilie, s-a desfășurat la Esperino Gymnasio L.T., din Karditsa, Grecia, etapa a doua a mobilității “KEEP CALM AND STOP BULLYING”, din cadrul programului ERASMUS+. Pe lângă echipa gazdă, au mai participat echipe de profesori din Republica Macedonia de Nord, Spania și România. Din echipa României au făcut parte Rodica Ciurescu și Alina Voaideș Cojan, ambele profesoare la Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu” din Lugoj.
Tema principală a fost discuția despre metodele de combatere a fenomenului cyberbullying, prin programe create și adaptate pe internet. O alta temă de discuție a fost despre sistemul de educație din cele patru țări. S-a discutat despre avantaje și dezavantaje, asemănări și deosebiri ale sistemului de educație de la creșă până la învățământul universitar, chiar și cazul învățământului a doua șansă.
În ultima zi, au avut loc discuții și s-au tras concluzii pe temele proiectului și s-au oferit diplome. După orele de curs s-au făcut vizite la lacul artificial Plastiras, la mănăstirile Meteora și la Muzeul de Arheologie din Karditsa. S-a stabilit ca etapa a treia va avea loc la Almeria, în perioada 30 mai – 4 iunie 2022, iar etapa a patra va avea loc la Lugoj, în perioada 3-7 octombrie 2022.
Ștefan Z. TOTH
Descoperă mai multe la Actualitatea Online
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Lasă un răspuns