Profesoară violată şi şantajată de un grup de adolescenţi

Mai mulţi adolescenţi, printre care şi un român, au fost arestaţi de poliţia din Austria.

Ei sunt acuzaţi că ar fi violat şi şantajat o profesoară de 29 de ani. Potrivit DailyMail, profesoara ar fi fost violată de un grup de trei tineri, în două rânduri.

Femeia ar fi avut o relaţie intimă consimţită în prealabil cu unul dintre cei implicaţi, un adolescent în vârstă de 17 ani care i-a fost şi elev.

Ea a rămas însărcinată, iar fostul elev a presat-o să facă avort.

Anchetatorii susţin că ar fi fost făcute înregistrări cu momentele intime ale celor doi, înregistrări cu care femeia a fost apoi şantajată să cumpere şi să consume droguri.

Din grupul care a comis aceste fapte fac parte un tânăr irakian, doi austrieci, doi afgani şi un român.

Poliţia anchetează acum şapte adolescenţi, cu vârste cuprinse între 14 şi 17 ani, care sunt acuzaţi de viol, şantaj şi incendiere, după ce apartamentul profesoarei ar fi luat foc.

Adolescenţii au recunoscut în faţa poliţiei că au fost implicaţi în traficul de droguri, dar au negat cu vehemenţă că ar fi violat-o pe femeie sau că ar fi exercitat orice formă de agresiunea asupra ei.


Descoperă mai multe la Actualitatea Online

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.