Problema
Problema României fotbalistice nu e doar că nu marchează de patru etape. Că, jucând pe teren propriu, alături de un public numeros, am tras doar două șuturi pe poartă și n-am obținut măcar o lovitură de colț! Nici că, ușor-ușor, am pierdut și micile șanse de a ne califica la un Campionat Mondial, în Rusia, la care vor participa 32 de națiuni. Ci că, oricât de îngăduitori am fi, suporteri, amatori sau specialiști în ale dreptunghiului cu iarbă verde, nu întrevedem, după atâtea meciuri în grupă, vreo schemă, idee, logică de joc. Că, după ce adversarii constată ușor mirați că nu au ce citi în haosul și neputința noastră de a ne organiza decent, preiau ușor frâiele jocului în fața echipei din care puțina energie se scurge încet și sigur… Pierzând trei puncte cu Polonia, două cu Muntenegru și două cu Danemarca, toate pe teren propriu, se practică, dar e ridicol a mai face calcule de calificare cu gândul la utopii și noroc în jocul rezultatelor, cel căruia suporterul român i-a solicitat des, în ultimă instanță, izbăvirea.
Există soluții
I se reproșează selecționerului Daum, printre altele, lipsa unui discurs motivațional. Și de aici imaginea seacă a unei echipe fără vlagă și forță, dominată și fizic pe finalurile de meci. Ca și când valoarea fotbaliștilor ce alcătuiesc acum reprezentativa României ar crește, nemțește, din vorbe. Să fim serioși. Se știe că, în afara Poloniei, ce beneficiază de câțiva fotbaliști foarte buni în fruntea cărora stă, e adevărat, un Lewandowski genial, niciuna din celelalte adversare nu reprezintă, la ora actuală, un nume în Europa. Din păcate, suntem și noi în aceeași situație, undeva la nivelul patru valoric, și un rezultat spectaculos al naționalei României poate fi doar excepția, nicidecum regula de-acum înainte. Independent de magicianul de pe banca tehnică și sacul de bani aferent cu care se dorește cosmetizarea imaginii unui fotbal a cărui derivă a început demult și va continua încă. Atât timp cât, printre altele, modelul unei academii de fotbal private care își dovedește eficiența nu se dorește a fi asimilată la nivelul național al unui sport cu balonul rotund românesc declarat sărac, în care se învârtesc oameni extrem de bogați. O șansă care, fructificată, ne-ar oferi măcar dreptul la speranță.
Dan H. BRUDIU
Lasă un răspuns