Prioritățile Lugojului, orașul muzicii: Concurs pentru numirea unui dirijor al Corului „Ion Vidu”?

Constantin-T. STAN

Am propus, cu ani în urmă, în scris, instituirea unui concurs pentru ocuparea postului de dirijor al coralei camerale „Ion Vidu”. După era Tașcău, era firesc ca în fruntea unui ansamblu de elită, recunoscut pe plan național și internațional, să se afle un profesionist desăvârșit. Posibil ca actualul primar al urbei, un atent și responsabil observator al evenimentelor sociale din jurul său, capabil să treacă prin filtrul gândirii sale și să asimileze lucrurile pozitive, să fi citit opiniile mele. În decursul existenței biseculare a vechii Reuniuni Române de Cântări și Muzică (născută sub cupola bisericii ortodoxe), numirea unui dirijor cu notorietate și anvergură profesională era o preocupare de prim ordin a primarului, dar și a vlădicii, protoprezbiterul  tractului, care îndeplinea, în același timp, și funcția de inspector școlar, învățământul desfășurându-se sub oblăduirea bisericii.

Iosif Czegka, cel dintâi „dirigent” important al corului, era un muzician instruit la nivel academic în Boemia, ținutul său natal, într-o primă etapă activând ca dirijor al fanfarei regimentului de ulani. Ioan Vidu venise la Lugoj prin concurs, ca învățător, în 1888, anul următor preluând bagheta dirijorală a Reuniunii, în urma diligențelor lui Coriolan Brediceanu și ale episcopului Ioan Mețianu, care își doreau la Lugoj, urbea unde se concentrase „intelighenția” românilor bănățeni, un „misionar” care să coaguleze și să sublimeze aspirațiilor identitare ținute sub obroc atât amar de ani. Au urmat Filaret Barbu, Dimitrie Stan și, într-un final aproape apoteotic, marcat de epocale izbânzi artistice, Remus Tașcău. Niciunul dintre cei amintiți, personalități de pioasă aducere-aminte, nu a susținut vreun concurs, anvergura personalității lor și statutul de neaoș lugojean impunându-i de la sine în fața pretențiosului public logojan.

Poate că a venit, acum, vremea organizării unui concurs, în juriul căruia să fie invitați profesioniști cu experiență în domeniu, consacrați în lumea bună a muzicii naționale. Organizatorii vor trebui să aibă în vedere: elaborarea unui regulament; impunerea în repertoriul de concurs a unor lucrări corale care să fie dirijate în public; susținerea unei probe teoretice. Notarea ar urma să fie făcută de membrii comisiei, dar și de coriști (poate și de public), care vor trebui să agreeze, în final, prezența noului dirijor în fruntea legendarei corale. Evident, dirijorului va trebui să i se ofere ceva consistent, ca om de vază (respectând tradiția) al urbei. Iată cum erau recompensați cândva dirijorii și cantorii bănățeni din mediul rural, dar și orășenesc.

În 1882, dirijorul-plugar chizătăian Dimitrie Gârda a semnat un contract pentru instruirea şi dirijarea corului din Satu Mic (azi Victor Vlad Delamarina). Contractul stipula ca, după o pregătire prealabilă a coriştilor, aceştia să susţină un examen public. Dirijorii care semnau astfel de contracte erau remuneraţi cu o apreciabilă sumă de bani, fiind recompensaţi şi prin acordarea unei importante cantităţi de lemne de foc.

În şedinţa din 6 iulie 1922, Consistoriul Diecezan al Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj a organizat un concurs pentru ocuparea postului de cantor I catedral. Regulamentul concursului stipula anumite obligaţii şi facilităţi pentru câştigătorul acestuia: a) instruirea elevilor şcolii primare, timp de două ore săptămânal, în cântările bisericeşti; b) instruirea muzicală a adulţilor „voitori”; c) acordarea unui venit de 10.000 de lei anual, pe lângă veniturile şcolare; d) darea în folosinţă a unei case de locuit, compusă din patru odăi, bucătărie, anticameră şi şopron pentru lemne.