Primul autovehicul electric 100% românesc va costa 5.000 de euro

Macheta primei mașini electrice low-cost, produsă și concepută în România, a fost lansată la Cluj-Napoca. Mașina prezentată publicului în premieră mondială se numește ”Go4two” și va costa puțin peste 5.000 de euro. Prototipul este dezvolat de o companie belgiană, în colaborare cu Universitatea Tehnică din Cluj.

Macheta micului vehicul electric care va fi produs 100% în România a fost lansată în cadrul festivalului de arte digitale Clujotronic organizat de Institutul Francez și Centrul Cultural German din Cluj. Inițiatorii proiectului spun că vor să mențină prețul mașinii cât mai scăzut, declară Henri Jonckheere, directorul firmei belgiene din Cluj care coordonează proiectul mașinii electrice.

„Ținta acestei mașini este să fie foarte accesibilă. Vrem ca mașina să fie în jur de 5000-5500 de euro, în varianta pentru doi oameni. Este o mașină de dimenisunea unui Smart, o poți parca perpendicular pe trotuar, are o automonie de 100 de kilometri și cu o baterie suplimentară de 700 de euro automonie atinge 200 de kilometri”, a declarat Henri Jonckheere.

Macheta primei mașini electrice low-cost, produsă și concepută în România, este din fibră de carbon și cântărește 150 de kilograme. Vor fi două versiuni ale mașinii, prima care va avea o viteză maximă de 45 de kilometri pe oră și poate fi folosită doar în oraș și cealaltă care va atinge 80 de kilometri pe oră. Mașina va avea trei roți și va fi propulsată de un motor electric, iar încărcarea se face cu baterii litiu-ion, a explicat Ștefan Breban, de la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca (UTCN), membru al echipei care a dezvoltat proiectul mașinii.

autovehicul-1a

AL PRESS


Descoperă mai multe la Actualitatea Online

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Despre admin 6890 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.