Primarul cel nou revocă proiectele inițiate de primarul demis și amână desființarea instituțiilor de cultură

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Ședință după ședință. Consilierii locali lugojeni se întrunesc, „de îndată”, într-o nouă ședință extraordinară

Nicolae SILADE

Primarul cel nou, Bogdan-Ștefan Blidariu, a inițiat revocarea unor proiecte inițiate de primarul demis și amânarea desființării unor instituții de cultură. Asta, în timp ce viceprimarul second-hand, Adrian Serendan, e preocupat în continuare de ruinele de pe insulă și a inițiat cumpărarea de către Primărie a imobilelor – construcții, aparținând Bazei de agrement „Insula Cotu Mic”.

Astfel, Primarul Municipiului Lugoj convoacă Consiliul Local al Municipiului Lugoj în şedinţă ordinară, pentru data de 31.08.2022, ora 1400, în sala roșie a Cinematografului “Bela Lugosi” din Lugoj, str. Mocioni nr. 5.

Pe ordinea de zi se află 19 de proiecte de hotărâre, între care prorogarea termenelor prevăzute în HCL  din 27 iunie 2022 privind desființarea unor instituții de cultură și revocarea HCL privind desființarea Serviciului public desfacere piețe, târguri și oboare,:

  1. Proiect de hotărâre nr. 337 privind aprobarea agendei acțiunilor culturale pe anul 2022 a Muzeului de Istorie, Etnografie și Artă Plastică Lugoj. Inițiator: Primarul interimar al Municipiului Lugoj;
  2. Proiect de hotărâre nr. 345 privind aprobarea contului de execuţie al bugetului local pe trimestrul II al anului 2022. Inițiator: Primarul interimar al Municipiului Lugoj;
  3. Proiect de hotărâre nr. 351 privind rectificarea bugetului local pe anul 2022. Inițiator: Primarul interimar al Municipiului Lugoj;
  4. Proiect de hotărâre nr. 355 privind desemnarea domnului BABONIU MARIUS – CORNEL, membru în Comisia de specialitate „Juridică, de disciplină, muncă, învățământ, sănătate, familie, protecţie socială, protecția copiilor, apărarea ordinii și liniștii publice, respectarea drepturilor omului și libertăților cetățenești, culte”. Inițiator: Primarul interimar al Municipiului Lugoj;
  5. Proiect de hotărâre nr. 353 privind exprimarea acordului de principiu pentru efectuarea unor schimburi de terenuri. Inițiator: Primarul interimar al Municipiului Lugoj;
  6. Proiect de hotărâre nr. 354 privind exprimarea acordului de principiu pentru efectuarea unui schimb de terenuri între municipiul Lugoj și S.C. AGRO DE CARLI S.R.L. Inițiator: Primarul interimar al Municipiului Lugoj;
  7. Proiect de hotărâre nr. 346 privind atribuirea în folosinţă gratuită pe durata existenţei locuinţei, doamnei Gyorfi Maria – Iozefina, a unui teren în suprafaţă de 300 m.p., zona Herendeștiului, înscris în C.F. nr. 405557 Lugoj, nr. cadastral 405557, în vederea construirii unei locuinţe proprietate personală. Inițiator: Primarul interimar al Municipiului Lugoj;
  8. Proiect de hotărâre nr. 347 privind atribuirea în folosinţă gratuită pe durata existenţei locuinţei, domnului Mihalache Claudiu, a unui teren în suprafaţă de 300 m.p., zona Herendeștiului, înscris în C.F. nr. 405558 Lugoj, nr. cadastral 405558, în vederea construirii unei locuinţe proprietate personală. Inițiator: Primarul interimar al Municipiului Lugoj;
  9. Proiect de hotărâre nr. 348 privind atribuirea în folosinţă gratuită pe durata existenţei locuinţei, doamnei Muntean Manuela – Mirela, a unui teren în suprafaţă de 300 m.p., zona Herendeștiului, înscris în C.F. nr. 405559 Lugoj, nr. cadastral 405559, în vederea construirii unei locuinţe proprietate personală. Inițiator: Primarul interimar al Municipiului Lugoj;
  10. Proiect de hotărâre nr. 349 privind atribuirea în folosinţă gratuită pe durata existenţei locuinţei, domnului Ianculescu Ionel – Emanuel,  a unui teren în suprafaţă de 300 m.p., zona Herendeștiului, înscris în C.F. nr. 405088 Lugoj, nr. cadastral 405088, în vederea construirii unei locuinţe proprietate personală. Inițiator: Primarul interimar al Municipiului Lugoj;
  11. Proiect de hotărâre nr. 350 privind atribuirea în folosinţă gratuită pe durata existenţei locuinţei, doamnei Motorga Daniela – Mariana, a unui teren în suprafaţă de 300 m.p., zona Herendeștiului, înscris în C.F. nr. 405089 Lugoj, nr. cadastral 405089, în vederea construirii unei locuinţe proprietate personală. Inițiator: Primarul interimar al Municipiului Lugoj;
  12. Proiect de hotărâre nr. 342 privind declararea de utilitate publică și de interes local a obiectivului de investiții ,,Grădinița str. Episcop Bălan”(construire grădiniță cu măsuri de eficientizare energetică). Inițiator: Primarul interimar al Municipiului Lugoj;
  13. Proiect de hotărâre nr. 360 privind atestarea apartenenței la domeniul public al municipiului Lugoj a unor imobile având destinația de “drum”. Inițiator: Primarul interimar al Municipiului Lugoj;
  14. Proiect de hotărâre nr. 352 privind completarea Metodologiei de acordare a „Trusoului pentru nou-născut” sub formă de tichete valorice, aprobată prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Lugoj nr. 253 din 27 iunie 2022 privind acordarea „Trusoului pentru nou-născut” sub formă de tichete valorice. Inițiator: Primarul interimar al Municipiului Lugoj;
  15. Proiect de hotărâre nr. 356 privind aprobarea proiectului Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Serviciului Public Comunitar Local pentru Evidenţa Persoanelor Municipiului Lugoj. Inițiator: Primarul interimar al Municipiului Lugoj;
  16. Proiect de hotărâre nr. 357 privind prorogarea termenelor prevăzute în Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Lugoj nr. 263/27.06.2022 privind desființarea Serviciului public de administrare a Cinematografului „Bela Lugosi” și a bazelor de agrement, aflate în subordinea Consiliului Local al Municipiului Lugoj. Inițiator: Primarul interimar al Municipiului Lugoj;
  17. Proiect de hotărâre nr. 358 privind revocarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Lugoj nr. 265/27.06.2022 privind desființarea Serviciului public desfacere piețe, târguri și oboare, aflat în subordinea Consiliului Local al Municipiului Lugoj. Inițiator: Primarul interimar al Municipiului Lugoj;
  18. Proiect de hotărâre nr. 359 privind prorogarea termenelor prevăzute în Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Lugoj nr. 267/27.06.2022 privind desființarea Casei de Cultură a municipiului Lugoj, aflată în subordinea Consiliului Local al Municipiului Lugoj. Inițiator: Primarul interimar al Municipiului Lugoj;
  19. Proiect de hotărâre nr. 310 privind aprobarea achiziționării imobilelor – construcții, aparținând Bazei de agrement „Insula Cotu Mic”, identificare prin C.F. nr. 416091 – C1, C2, C3 și C4. Inițiator: Viceprimarul interimar al Municipiului Lugoj.
Despre admin 6555 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

2 comentarii

  1. Conduse de neoliberali progresiști și neomarxiști ca Buciu,Blidariu și Micsa Oprea,primăria și orasul au luat-o la vale și se îndreaptă spre prapastie.Prima victimă a fost cultura,apoi angajații serviciilor publice și urmeaza la final ceilalți cetateni.Informația mincinoasă sau manipulată și prostia a devenit o regulă pentru Buciu&Co,dar nu și cultura.Fiindca educația și implicit cultura ar putea face ca un părinte,un dascăl sau orice om educat, să poată explica copiilor,elevilor sau vecinilor lui,cum sa se se apere de astfel de ticăloși și mincinoși și să nu îi mai voteze!

  2. Ăștia sunt profesioniștii PNL și așa profesionalizează Demisul și Interimarul administrația locală. In iunie au desființat Serviciul public desfacere,piețe și oboare și în august și-au dat seama că sunt prosti și revocă desființarea! Așa e când nulitățile,mincinosii și spagarii ajung in functii și conduc Lugojul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.