Au crescut, de la începutul anului, taxele și impozitele.
Au crescut și tarifele practicate de Aquatim.
Au crescut și tarifele de colectare a deșeurilor.
Tot ce trebuie să plătească omul crește, dar ceea ce trebuie să primescă nu, pentru că ori stagnează ori se diminuează, cum este cazul pensiilor.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, primarul Călin Dobra s-a referit la tarifele de colectare a deșeurilor practicate la Lugoj.
„Sunt un adept al dialogului. Cred în comunicare și în analiza făcută pe bază de argumente.
Tocmai de aceea am încercat, în mod repetat, să obțin explicații clare și documentate privind tarifele de colectare a deșeurilor practicate în municipiul Lugoj.
Din păcate, constat că lucrurile scapă de sub control.
Nu avem o fundamentare transparentă și nici o justificare convingătoare pentru nivelul actual al prețurilor.
Lugojenii plătesc facturi tot mai mari, fără să li se explice limpede de ce.
Iar ADID, în loc să apere interesele comunității, validează aceste majorări ale operatorului RETIM.
Mai mult, campaniile de colectare a deșeurilor voluminoase și a altor tipuri de deșeuri s-au transformat în servicii tarifate, în condițiile în care operatorul are obligația contractuală de a asigura gratuit deplasarea și preluarea acestora.
Nu putem transforma gestionarea deșeurilor într-o afacere pe spatele cetățenilor. Acesta nu este scopul unui serviciu public.
Este momentul să ne oprim și să reanalizăm în mod serios întreaga activitate: costuri reale, eficiență, obligații contractuale, marjă de profit.
Da, un operator trebuie să își acopere cheltuielile și să funcționeze sustenabil.
Dar vorbim despre servicii publice, nu despre maximizarea profitului cu orice preț. Lugojul are nevoie de tarife corecte, decente, fundamentate pe realități economice și pe respect față de oameni”, a precizat primarul Călin Dobra.
Lasă un răspuns