
Nicolae SILADE
Oriunde ai merge prin oraș, nu poți să nu auzi discuții legate de Aquatim. Iar asta chiar înainte ca lugojenii să primească primele facturi emise de noul operator regional. Oamenii sunt pur și simplu speriați de tarifele anunțate și se pare că acum nu-i mai interesează nici apa cafenie de la robinet, nici presiunea scăzută, nici avariile tot mai dese din ultima vreme și nici stația de epurare. E adevărat că fiecare se gândește la propriul buzunar și la modalitatea în care trebuie să facă față scumpirilor care se anunță. Despre aceste probleme am scris și în numerele anterioare ale Ziarului Actualitatea, dar evident că impactul schimbării nu putea evitat.
Primarul Călin Dobra își menține însă poziția și vine cu noi precizări:
„Știu că intrarea Aquatim pe piața din Lugoj a creat multe divergențe, discuții, nemulțumiri și disconfort! Și, așa cum am susținut de fiecare dată, îmi mențin și acum poziția și părerea – este singura variantă fezabilă, reală, care poate aduce o stație nouă de epurare pentru municipiul Lugoj. Pentru că toți știm situația stației vechi de la Jabăr și stadiul degradabil al acesteia. Intrarea Aquatim în perioada următoare va avea posibilitatea să acceseze anumite fonduri pentru rezolvarea situației cu apa și canalizarea în municipiul Lugoj. Astfel, astăzi, în ședința de Consiliu Local, am înaintat proiectul privind punerea la dispoziție a unei suprafețe de 35.000 de metri pătrați pentru realizarea unei noi stații, prin Programul de Dezvoltare Durabilă 2021-2027, un program pe fonduri europene unde doar operatorii regionali de apă și canal sunt eligibili.
Punem terenul la dispoziție, iar Aquatim are obligația, așa cum ne-am înțeles, să demareze cât mai rapid documentația pentru atragerea acestor fonduri europene pentru modernizarea sistemului de apă și canalizare din municipiul Lugoj”, a precizat primarul Călin Dobra.
Descoperă mai multe la Actualitatea Online
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Lasă un răspuns