Dezvăluiri cutremurătoare într-un interviu în premieră cu directorul Camerei de Conturi Timiș, Florin Cornel Popovici. Curtea de Conturi a României este implicată în scandalul înstrăinării din patrimoniul Statului Român a peste 1.600.000 de hectare de teren agricol și forestier, adică un act de trădare națională.
În interviu este explicat întregul mecanism prin care se încalcă Legea cu exemple de spețe din comune și municipii, precum și persecuția ”de la centru” la care sunt supuși angajații Curţii de Conturi, mergând până la abuzuri de natură penală, desfacerea contractului de muncă, modificarea ilegală a Regulamentului de funcționare al Curţii și numirea politică a membrilor din plenul Curţii Constituționale din România.
„De aproape 9 ani suntem abuzați de către domnul Busuioc care ne obligă să nu respectam în totalitate legea de funcționare a Curţii de Conturi chiar dacă riscul duce la pierderea patrimoniului Statului Român și al resurselor noastre.
Veniturile Statului Român se regăsesc aici și evident prin aceste piedici puse, ele duc la o subdimensionare a veniturilor pe care ar trebui să le încasăm. Ne chinuim să îl aducem pe domnul Busuioc la negocieri pentru a avea contracte colective de muncă. Acesta refuză.
Noi i-am făcut o plângere penală tocmai din aceasta cauză. Speram să se schimbe lucrurile din toamnă și domnul Busuioc să înțeleagă că există niște legi și reguli în această țară care trebuie să fie respectate.
Noul regulament încalcă inclusiv instituțiile supreme de audit. Plenul Curţii de Conturi este organ jurisdicțional – toate lucrurile sunt decise prin vot. Este chiar un atac la siguranța națională, lipsă de respect față de lege, deoarece trimit în teritoriu documente semnate pentru scoaterea constatărilor din toate actele întocmite – fapt nesancționat de Parchet, fiind un abuz de putere.
În 2018, fenomenul corupției ne costa 38.8 miliarde de euro, 15.6% din PIB-ul din acel an, și eram primii în acest top în Uniunea Europeană, din 22 de state membre, în 2018. Practic, jumătate din buget este furat”, spune Florin Cornel Popovici.
Lasă un răspuns