Clădirea în care a fost găzduit nu este nici măcar monument istoric
Istoricul lugojean Cristian Oliviu-Gaidoș semnalează o situație aberantă la Lugoj. Clădirea în care a funcționat hanul „La Păunul de Aur” – „Zum Goldenen Pfau”, în care a poposit domnitorul Al. Ioan Cuza (la 6 martie 1866), nu este monument istoric. Gaidoș atrage din nou atenția că trecerea domnitorului Al. Ioan Cuza prin Lugoj nu este nici acum corect marcată, placa fiind amplasată greșit, pe o altă clădire din oraș.
„În timp ce avem o placă comemorativă, greșit amplasată, pe fațada fostei cofetării „Liliacul”, imobilul istoric în care a funcționat Hanul „Păunul de Aur” nu este semnalat. Mai grav este faptul că imobilul, care nu este clasat ca monument istoric, poate fi oricând demolat.
Spre surprinderea noastră, clădirea împărțită în apartamente, încă își păstrează structura de han prin amenajarea interioară neschimbată de pe vremea lui Cuza: gangul carosabil boltit, scara de lemn, cu balustrada de fier (motivul ornamental al lirei), odăile de la etaj, dispuse de-a lungul unui coridor central, ancadramentele de lemn ale ușilor în stil Biedermeier (în ultimii ani o parte au fost înlocuite cu termopan!).
Clădirea cu etaj (hanul propriu-zis, ridicat în 1857) a fost completată, la începutul anilor 70 ai secolului al XIX-lea, cu sala restaurantului din colțul străzii (unde a funcționat Dinamo)”, mai spune Gaidoș.
Istoricul lugojean redă momentul sosirii lui Cuza la Lugoj, care, conform ziarelor vremii, a fost extrem de bine primit, chiar dacă abdicase în urmă cu doar câteva zile.
„La câteva zile după abdicare (11 februarie 1866), familia Cuza a luat drumul exilului. Au făcut un popas în Lugoj, în noaptea de 6 spre 7 martie 1866, fiind cazați la Hanul „Păunul de Aur” din Drumul Orșovei (astăzi str. Nicolae Bălcescu, nr. 14, clădirea restaurantului „Dinamo” din perioada comunistă)”.
Clădirea se afla în proprietatea lui Peter Emmer și fusese renovată (etajată) în 1857. Domnitorul Cuza a fost întâmpinat de o mulțime românească entuziastă în pofida timpului ploios, evenimentul fiind descris succint de un corespondent în Gazeta Transilvaniei din 14/28 martie 1866:
«Lugosiu 8 Martiu. Simțiului ruditu de mulțiamită și reverinți’a eșita din acest’a se vediu manifestatu aici cu trecerea f. principe Cusa, care dimpreună cu famili’a sosindu aici între 7 și 8 ore și descălecându la otelul „Păunulu de auru” pe longă tote, ca tempulu era forte ploiosu fu întempinatu de o mulțime așia mare de poporu în câtu abia potu străbate prin stradă la otelu, unde mulți fruntași i-au petrecut până în odăile destinate. Cusa întorcându-se cu Doamn’a Elena, după cum fu informatu, ei dice: «Vedi dragă. Domnialoru sunt toți români» […] Miercuri în zori de diuă mulțimea poporului, care doria a lu vede, nu se mai depărta de pe strade, până la 11 ore, și mulți se pregătea a-lu și saluta, pe când adiutantulu descoperi că în starea în care se afla nu pote primi neci o visită, însă le multumeșce româniloru din Lugosiu pentru reverinți’a arătata pentru densulu […] Cu bună samă, darulu ce se dede din Români’a pentru cei cercetați de fomete în anii trecuti și instituțiunile egalitarie prochiamate pentru frații loru au fostu motivulu acestei reverinție», arată Gaidoș.
Acesta mai spune că obținerea statului de monument istoric pentru o clădire presupune realizarea unui dosar de clasare care să fie înaintat Direcției Județene de Cultură Timiș. Aceasta, la rândui ei, înaintează dosarul Ministerului Culturii.
„Problema survine din faptul că nu există dorința Primăriei Lugoj, în speță a Biroului de Urbanism, de a face documentația (cu toate costurile ce le implică) pentru a obține clasarea. Un moment istoric aduce cu sine o arie de protecție în jur, între 100 și 200 m. Dacă introduci casele care sunt monumente, automat ai o rețea cu multe avize pentru orice se construiește. Adică REGLEMENTARE! Este un haos care convine unora”, e de părere Gaidoș.
Lasă un răspuns