Politicul afectează parcursul leului pe final de an

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Creșterea cererii comerciale, decizia președintelui Iohannis de a refuza premierul propus de PSD, dar și îngrijorările investitorilor în legătură cu situația bugetului din 2017 au determinat deprecierea leului, în contrast cu celelalte monede din regiune care se întăreau față de euro.

Cursul euro a crescut de la 4,5195, la începutul perioadei, la 4,5363 lei, la sfârșitul ei, medie care reprezintă maximul ultimelor șase luni. Ultima ședință a intervalului s-a deschis la 4,529 lei, tranzacțiile realizându-se între 4,528 și 4,535 lei, cu închiderea la 4,527 – 4,53 lei.

Reducerea intrărilor de valută pe segmentul nerezidenților interesați să achiziționeze titluri de stat românești va crea probleme leului în perioada următoare, făcând ca euro să urce spre 4,45 – 4,55 lei. De asemenea, evoluția monedei naționale ar putea să se inrăutățească în cazul în care PSD nu va găsi rapid o altă propunere care să fie agreată de președinte. Există astfel riscul intrării într-o criză politică mai lungă care va provoca reacții negative din partea pieții.

De altfel, la ultimele licitații de bonuri s-a observat o reducere constantă a ofertelor de cumpărare la care s-a adăugat o creștere constantă a dobânzilor. Situația se datorează, în bună parte, deciziei Rezervei Federale americane de a majora dobânda de la 0,25 – 0,50 la 0,50 – 0,75% și anunțarea a altor celor puțin trei creșteri în 2017, ceea ce va reduce ecartul față de dobânda-cheie a BNR care se situează în prezent la 1,75%.

Astfel, Finanțele au trebuit să refuze toate oferte băncilor depuse pentru achiziția de obligațiuni datorită nivelul de dobândă solicitat care a fost considerat prea mare. Valoarea anunţată a emisiunii a fost de 1 miliard de lei, însă băncile au oferit doar 426,9 milioane lei.

După atingerea maximului istoric de 4,3502 lei, dolarul a intrat pe o pantă descendentă, cauzată de marcările de profit de pe piețele internaționale. La sfârșitul intervalului media a fost stabilită la 4,336897 lei, într-o ședință în care cotațiile au fluctuat între 4,335 și 4,347 lei.

În următoarele luni este de așteptat ca dolarul să urce încet, dar constant, spre pragul de 4,5 lei, în condițiile în care s-au înmulțit vocile care prognozează atingerea parității cu euro.

Media monedei elvețiene, care s-a tranzacționat pe piețele internaționale între 1,068 și 1,075 franci/euro, a fluctuat între 4,2153 și 4,2266 lei iar cursul de la finalul perioadei a fost stabilit la 4,2224 lei.

Pozițiile de protecție luate înainte de finalul anului, au asigurat o ușoară creștere a euro la 1,0424 – 1,0470 dolari, după scăderea din 20 decembrie la minimul ultimilor circa 16 ani de 1,0352 dolari, ca o consecință a creșterii dobânzii din SUA. Această apreciere este caracteristică pentru perioada finalului de an.

Analiştii de la Morgan Stanley şi Goldman Sachs consideră că euro va ajunge la paritate in cursul anului viitor iar cei de la Deutsche Bank prognozează scăderea euro sub pragul de 0,95 dolari din cauza ieşirilor de capital din regiune.

(Analiza cuprinde perioada 20 – 27 decembrie 2016)

Radu GEORGESCU

leul

Despre admin 6584 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.