Peste 130 de pietoni sancționați pentru nerespectarea regulilor de circulație

Peste 130 de pietoni sancționați pentru nerespectarea regulilor de circulație

Polițiștii rutieri din județul Timiș au desfășurat acțiuni specifice pentru prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicați pietonii și pentru creșterea gradului de disciplină rutieră.

În urma controalelor efectuate au fost aplicate 137 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 10.530 de lei, pentru abateri săvârșite de pietoni.

Dintre acestea, principalele abateri constatate au fost traversarea neregulamentară, precum și traversarea pe culoarea roșie a semaforului electric.

Acțiunea a avut drept scop conștientizarea participanților la trafic cu privire la riscurile la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulație, dar și responsabilizarea acestora în vederea adoptării unui comportament preventiv.

Polițiștii rutieri reamintesc faptul că respectarea normelor rutiere de către pietoni este esențială pentru siguranța tuturor participanților la trafic și recomandă traversarea drumului public doar prin locuri permise și numai la culoarea verde a semaforului. (P. M.)

Urmărește-ne pe Telegram și WhatsApp

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.