
Peste 30 de percheziții la domiciliile unor angajați care ar fi instaurat un sistem de „șpagă centralizată”. Sunt vizați și uniii oameni de afaceri din Lugoj
O anchetă de amploare desfă-șurată de Direcția Națională Anticorupție (DNA) vizează peste 30 de angajați ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR), Regionala Timiș, inclusiv conducerea instituției. Printre cei cercetați se află și șeful regionalei, Ilie Lucian Sîrbu, care ar fi fost prins în flagrant delict cu suma de 6.500 de euro.
Procurorii anticorupție, alături de echipe de polițiști și jandarmi, au descins marți la sediul ISCTR Timișoara, dar și la domiciliile mai multor anga-jați ai instituției. Potrivit surselor judiciare, ancheta vizează o rețea de corupție bine organizată, în cadrul căreia inspectorii ar fi perceput mită de la transportatori pentru a închide ochii la nereguli sau pentru a elibera cu prioritate diverse documente – autorizații, avize sau certificate.
„Este vorba despre o rețea extinsă, în care sumele pretinse variau de la 100 de lei – în cazul unor agenți de teren – până la mii de euro, bani care ajungeau până în vârful instituției”, au precizat surse din anchetă.
În unele cazuri, inspectorii ar fi beneficiat de așa-zise „abonamente lunare” de 2.500 de euro, plătite de patronii firmelor de transport pentru protecție constantă. Marți seară, la sediul DNA s-a format o adevărată coadă de suspecți aduși la audieri. Printre aceștia se numără 14 angajați ai ISCTR Timișoara, inclusiv doi dintre șefii structurii, precum și mai mulți reprezentanți ai unor companii private implicate în dosar.
Anchetatorii vorbesc despre o practică sistematică de colectare a mitei în ultimele șapte luni, cu sume totale care se ridică la zeci de mii de euro. Documente, telefoane și echipamente informatice au fost ridicate din birouri și mașinile instituției, pentru a fi analizate în cadrul anchetei. Printre cei vizați se află și uniii oameni de afaceri din Lugoj. Ancheta e în desfășurare.
Descoperă mai multe la Actualitatea Online
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Lasă un răspuns