
Polițiștii din Lugoj au efectuat o percheziție domiciliară într-un dosar de furt, în urma unei sesizări legate de sustragerea unei remorci cu două punți din fața unei societăți comerciale.
În cadrul percheziției, au fost ridicate două telefoane mobile, care vor fi analizate pentru a sprijini continuarea cercetărilor.
Luptători din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale Timiș și polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Lugoj, cu ajutorul colegilor de la Biroul de Ordine Publică, au efectuat miercuri o percheziție domiciliară într-un dosar de furt, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj.
Cazul a fost sesizat după ce o remorcă cu două punți a fost furată de la o societate comercială de pe Aleea Țesătorilor din Lugoj, cauzând un prejudiciu estimat la 2.500 de euro.
Astfel, polițiștii au efectuat percheziția la locuința unui bărbat de 56 de ani din comuna Coșteiu, sat Hezeriș, suspectat de comiterea furtului.
În urma acțiunii, au fost ridicate două telefoane mobile care vor fi folosite în continuarea cercetărilor. Ancheta continuă pentru a descoperi toate persoanele implicate. (P. M.)

Lasă un răspuns