Pepco România continuă campania „Discuții din inimă”: 3.000 de părinți vor beneficia de educație parentală

>

  • 95% dintre părinți afirmă că îi ascultă frecvent pe copiii lor, însă doar 66% dintre copii se simt înțeleși într-o mare măsură
  • 35% dintre copii afirmă că li se întâmplă să se simtă insuficient de doriți sau iubiți de familia lor
  • Pepco demarează cea de-a doua fază a campaniei „Discuții din inimă”, oferind sprijin pentru 3.000 de părinți din medii vulnerabile, prin workshop-uri de educație parentală

Într-o lume în care timpul devine tot mai limitat, comunicarea autentică dintre părinți și copii ajunge să aibă de suferit. Mulți părinți nu reușesc să își exprime afecțiunea sau să ofere timpul necesar, iar copiii, la rândul lor, întâmpină dificultăți în a-și transmite emoțiile și nevoile.

Această realitate este și mai accentuată în familiile din medii vulnerabile sau în cele în care părinții sunt plecați la muncă în străinătate.

Astfel, potrivit unui studiu realizat de Organizația Salvați Copiii în anul 2021, 35% dintre copii afirmă că li se întâmplă să se simtă insuficient de doriți sau iubiți de familia lor și doar 66% dintre copii se simt înțeleși într-o mare măsură.

Pepco România, alături de Organizația Salvați Copiii și Fundația Noi Orizonturi, anunță cea de-a doua fază a campaniei „Discuții din Inimă”, un proiect dedicat sprijinirii relației dintre părinte și copil. Dacă în prima etapă a campaniei a fost tras un semnal de alarmă asupra dificultăților de comunicare dintre părinți și copii și a fost creat conținut psiho-educațional cu ajutorul celor două organizații și al DepreHub, a doua fază își propune să ofere soluții concrete pentru îmbunătățirea relației dintre generații. Astfel, toți părinții interesați în a petrece timp de calitate de copiii lor, pot accesa ghidul creat de Organizația Salvați Copiii. Totodată, 3.000 de părinți din medii vulnerabile vor beneficia de sprijin în procesul de reconectare emoțională, printr-o acțiune derulată de Fundația Noi Orizonturi, care va asigura copiilor echilibrul emoțional necesar pentru o dezvoltare armonioasă într-un mediu sigur și protector.

„Prin intermediul campaniei „Discuții din Inimă” ne-am propus să abordăm o temă relevantă pentru părinți, dar și pentru copii. Plecând de la statisticile prezentate, am încercat să identificăm cele mai potrivite mecanisme prin care să venim în ajutorul părinților, astfel încât, atunci când întâmpină dificultăți de relaționare cu copiii, să aibă instrumente cât mai accesibile, clare și ușor de aplicat. Din această nevoie, a apărut ghidul cu activități de petrecere a timpului liber realizat de echipa Organizației Salvați Copiii și, tot din același motiv, am integrat metodologia Cercul Siguranței (COS), care și-a dovedit eficacitatea, ca model de intervenție directă pe care să-l susținem în această campanie. Proiectul „Inimi deschise – Cercul Siguranței la tine acasă”,  implementat de Fundația Noi Orizonturi vine să răspundă acestei nevoi, de a ajunge direct la părinți. Prin rețeaua națională de facilitatori COS oferim acces la cursuri de educație parentală pentru acei părinți aflați în dificultate. Ne bucurăm că acești specialiști provin din diverse medii, atât urban cât și rural, pentru că doar așa putem să ajungem la acei părinți care nu ar putea accesa poate alte resurse de specialitate pe plan local.”, spune Raluca-Rodica Popescu, Corporate Social Responsibility Specialist Pepco România.

Pentru a transforma acest obiectiv în realitate, în cadrul etapei a doua a campaniei „Discuții din inimă”, Pepco a susținut formarea unei rețele de aproximativ 100 de facilitatori prin intermediul proiectului „Inimi deschise – Cercul Siguranței la tine acasă” implementat de Fundația Noi Orizonturi. Cercul Siguranței este o metodă validată la nivel internațional, dezvoltată pe baza a 60 de ani de cercetare în domeniul atașamentului și dezvoltării copilului, prin care facilitatorii vor ghida părinții într-o călătorie de redescoperire și apropiere emoțională. Etapa de formare a avut loc la finalul lunii noiembrie, iar începând din ianuarie, fiecare facilitator va desfășura câte trei serii de workshop-uri de educație parentală. Părinții se pot înscrie la workshop până la finalul lunii aprilie, în limita locurilor disponibile, cu ajutorul hărții virtuale, accesând link-ul https://inimideschise.noi-orizonturi.ro/#hartaproiectinimideschise. În acest fel, vor putea identifica cel mai apropiat facilitator, în funcție de zona geografică în care locuiesc, și vor putea trimite o intenție de a se înscrie în program.

La Fundația Noi Orizonturi avem ca prioritate educația pentru transformare, care se traduce prin împuternicirea copiilor și a tinerilor să producă schimbări pozitive în comunitățile lor prin atingerea potențialului lor maxim. Prin proiectul „Inimi Deschise: Cercul Siguranței la tine acasă”, parte a campaniei PEPCO „Discuții din inimă“, ne-am propus o abordare sistemică a educației lor, noi devenim mâini pentru părinții lor și îi ajutăm pe aceștia să devină mai mari, mai puternici, mai înțelepți și blânzi pentru copii lor.  Încă de la formarea și instruirea rețelei de facilitatori Cercul Siguranței (COS), am ales profesioniști din diferite domenii, atât profesori, învățători, profesori – consilieri școlari, cât și specialiști din domeniul non-guvernamental, pentru a ne asigura că vom ajunge la părinții care au cea mai mare nevoie de această metodă de parenting certificată internațional. Cercul Siguranței este diferită de orice altă metodă de parenting, pentru că nu oferă soluții, ci invită părinții la reflecție, tocmai pentru că recunoaște individualitatea fiecărui părinte, fiecărui copil, context și relație. Cercul Siguranței oferă o hartă după care se pot ghida părinții, să cunoască și recunoască emoțiile pe care le au copiii lor și în funcție de comportamentul copiilor să recunoască nevoile pe care aceștia le au și să își găsească propriile rețete care funcționează în relația cu copii lor.” spune Roxana Afloarei, Manager de proiect Inimi deschise – Cercul Siguranței la tine acasă, la Fundația Noi Orizonturi.

Campania își propune să ofere participanților soluții concrete și sfaturi practice pentru a construi și menține o relație emoțională profundă și stabilă cu copiii lor. Indiferent dacă sunt alături de ei zi de zi sau mențin legătura de la distanță, părinții vor avea acces la metode și instrumente care îi vor ajuta să înțeleagă și să răspundă mai bine nevoilor emoționale ale copiilor, contribuind astfel la crearea unui mediu sigur și echilibrat pentru dezvoltarea acestora.

„De multe ori, am crezut că fiul meu nu are nevoie de mine în unele activități pe care le desfășura. Dar acum am înțeles mai bine faptul că trebuie să-mi fac timp pentru a mă bucura de el și de a mă bucura alături de el. Prezența mea în preajma lui este foarte importantă, trebuie să-l ajut să-și înțeleagă emoțiile pe care le simte.”, susține D.C., părinte participant în cadrul atelierelor COS.

De asemenea, Organizația Salvați Copiii pune la dispoziția părinților o serie de resurse utile menite să îi ajute să construiască relații mai apropiate cu copiii lor. Pe platforma www.copiisinguriacasa.ro, în secțiunea destinată părinților și aparținătorilor, aceștia au acces la resurse de educație parentală, care oferă sprijin și soluții practice pentru o comunicare mai eficientă și o relație armonioasă cu copiii rămași în grija rudelor sau aparținătorilor.

”Pentru copiii ai căror părinți au fost nevoiți să plece la muncă în străinătate, provocările de relaționare sunt mai mari dată fiind distanța, dar este important ca absența fizică să nu fie dublată de absența emoțională. Părinții trebuie să facă parte din viața copiilor lor, să vorbească cu ei, să-i asculte, să petreacă împreună timp de calitate, chiar dacă sunt la distanță, iar ghidul realizat de Salvați Copiii este o resursă valoroasă în acest sens.” a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

Această a doua etapă a campaniei reprezintă o continuare firească a primei faze, în care organizațiile partenere Pepco au creat fișele de jurnal Pepco – Discuții din Inimă. Acestea au avut rolul de a încuraja părinții și copiii să reflecteze asupra relației lor, să recunoască punctele forte ale acesteia și să identifice aspectele care pot fi îmbunătățite, cu ajutorul unor întrebări ghidate, menite să ajungă chiar și la cele mai profunde sentimente.

„Am plecat de la cursul de la București plângând. Mi-am dat seama cât de mult am greșit în relația cu copiii mei. Dar pe vremea mea nu avea cine să ne învețe. Mă bucur că acum pot învăța și pot avea oportunitatea de a deveni „mâini” pentru alți părinți.”, spune Anișoara B., facilitator COS Inimi Deschise.

Anul acesta, Pepco încurajează părinții să adopte rezoluții care generează #discuțiidininimă și aduc familia mai aproape: comunicare deschisă, timp de calitate și creștere împreună.

În acest considerent, Pepco România susține integral funcționarea liniei de helpline gratuite, depreHUB teens (0374.461.461), disponibilă 24/7, oferind astfel copiilor și părinților un spațiu sigur unde pot fi ascultați și înțeleși fără teama de a fi judecați. Acest serviciu esențial asigură sprijin specializat, în special pentru copiii din medii vulnerabile, unde resursele emoționale și sprijinul familial sunt limitate.


Descoperă mai multe la Actualitatea Online

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.