Sâmbătă, 27 mai 2017, ora 10, lugojenii, iubitori de ciclism s-au adunat la Zodiac Pub din Lugoj, pentru o tură de relaxare cu bicicletele pe un traseu de 30 km de pedalare în aer liber, pe o vreme absolut superbă, traseul fiind puțin circulat, Lugoj – Oloșag – Știuca și întoarcerea pe același traseu, pe drumuri mărginite de verdeață, cu miros de flori de soc și triluri de păsări. Cel mai tânăr participant a fost o fetiță, Iulia, în vârstă de numai 6 ani, iar cel mai în vârstă dintre iubitorii de mișcare pe bicicletă a fost Doru, în vârstă de 71 de ani. Toți participanții s-au simțit excelent și au fost încântați de această acțiune.
Frumoasa inițiativă au avut-o Domanyek Alexandru, împreună cu Zodiac Pub.
„Ne-am gândit să promovăm mișcarea, mersul pe bicicletă, sub motto-ul „Pedalăm, Nu Poluăm!”, deoarcece orașul nostru devine tot mai aglomerat de mașini și lumea devine tot mai comodă, mijlocul de transport preferat de cetățeni fiind mașina. Ar fi frumos să se schimbe puțin lucrurile și oameni să folosească bicicleta cât se poate de mult. Sperăm ca la turele viitoare să ni se alăture mai mulți bicicliști.” – a declarat Alexandru Domanyek pentru Actualitatea.
Cea mai veche bicicletă expusă la Zodiac Pub pentru acest eveniment a fost un model „Penny Farthing” pentru copii din anul (aproximativ) 1890. Participanții au primit numere personalizate pentru eveniment și diplome de participare.
Conform unui studiu publicat în revista de specialitate Psychotherapy and Psychosomatics, mersul pe bicicletă îmbunatățește nivelul de energie al organismului cu 20% și scade starea de moleșeală cu 65%. Persoanele participante la studiu au pedalat într-un ritm mediu de trei ori pe săptămână și au declarat ulterior că acest lucru le-a ajutat să facă față mai bine stării de oboseală pe care o resimțeau în timpul zilei.
Poți să arzi multe calorii în timp ce pedalezi, mai ales dacă optezi pentru un ritm alert. Așadar, în functie de efortul pe care il depui, poți să arzi între 300 și 700 de calorii pe oră, ceea ce face din ciclism o activitate eficientă în controlul greutății. Este important de reținut că organismul va continua sa ardă calorii chiar și după încheierea cursei.
Mersul pe bicicletă este ideal pentru starea generală de sănătate a organismului, îmbunătățeste sănătatea mintală, fiind un exercițiu relaxant, întărește sistemul imunitar, ține la distanță bolile de inimă, scade nivelul colesterolului din sânge și reduce riscul de apariție a cancerului de colon, conform specialiștilor. Mersul pe bicicletă practicat în mod regulat stimulează longevitatea.
Ciclismul te scapă de stres, aceasta activitate fiind extrem de plăcută, te ajută să uiți de probleme, să te eliberezi de stresul cotidian, să meditezi și să observi lucrurile frumoase din jurul tău, mai ales dacă alegi locuri liniștite, cu peisaje aparte. În plus, mersul pe bicicletă poate să fie un mijloc de transport eficient și la îndemâna oricui.
Angajatorii din Belgia au posibilitatea să-și răsplătească angajații care vin la serviciu pe bicicletă, recompensându-i financiar pentru fiecare kilometru pe care îl străbat pedalând, în cadrul unui program prin care se promovează ecologismul și un stil de viață mai sănătos. Navetiștii pot beneficia de 23 de cenți pentru fiecare kilometru pedalat între locuință și serviciu. În anul 2015, Belgia a achitat circa 93 de milioane de euro unui număr de peste 400.000 de utilizatori ai acestui program, cifră aproape dublă față de cea înregistrată în anul 2009.
Potrivit statisticilor, Amsterdam, capitala Olandei, are mai multe biciclete decât locuitori (are 800.000 de locuitori şi 880.000 de biciclete, cam fiecare locuitor sau familie deţin măcar două biciclete diferite – una pentru transportul bagajelor sau obiectelor mai grele, alta pentru naveta zilnică) și numărul maşinilor este de patru ori mai mic decât al bicicletelor.
Estera CIMPONERIU
Lasă un răspuns