Pe urmele lui Victor Vlad Delamarina

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook,
ne poți citi pe Telegram și Google News

Animat de profundul sentiment al prețuirii pentru geniul muzicii românești, în 2016 am imaginat un proiect („Pe urmele lui George Enescu”) care să refacă traseele concertistice urmate de Orfeul moldav prin orașele bănățene. Proiectul, ambițios la început, viza realizarea unui circuit pe ruta Lugoj (unde Enescu a fost prezent pentru întâia oară concertistic, în 1912, iar unul dintre opusurile sale, o transcripție pentru vioară și pian a trioului Aubade, a fost interpretat, în 1904, în primă audiție absolută) – Caransebeș – Oravița. Turneul urma să se încheie, apoteotic, la Timișoara, în Piața Libertății.

În splendida sală de concert a fostului Cazinou Militaro-Civil, George Enescu cucerise inimile melomanilor timișoreni, în 23 și 24 mai 1921 – prima sa prezență concertistică în Banat după Marea Unire. După un concert prin care doream să reconstituim programul recitalului din urmă cu aproape un secol (acompaniat de dezvelirea unei plăci memoriale), finalul era conceput a se desfășura pe platoul Pieței Libertății, în acordurile uneia dintre Rapsodiile enesciene sau ale Poemei române, un mesaj adresat publicului larg, într-o încercare de a-l restitui pe muzicianul național unui public tot mai globalizat, receptiv și sensibilizat la semnale exterioare, adeptul unui cosmopolitism deformat, opac însă de multe ori la semnificațiile valorilor naționale.

Ignorați, la vremea respectivă, de pasagerii decidenți oficiali, care puteau oferi un minim suport financiar, ne-am rezumat la un parcurs care să unească spiritual Lugojul, fosta capitală a județului Severin, cu Caransebeșul (leagăn al culturii românești bănățene, care i-a dăruit umanismului românesc pe Gheorghe Buitul – primul preot român care a oficiat o slujbă în limba română la Vatican sub cupola Basilicii „San Pietro”, Mihail Halici-tatăl și Mihail Halici-fiul, autorul unui Dictionarium valachico-latinum) și Oravița, citadela montană care conservă parfumul unei epoci revolute, unde, la 1817, se inaugurase primul edificiu teatral din spațiul geografic și istoric românesc.

În 28-30 octombrie a.c. se va desfășura cea de-a II-a ediție a Conferinței Internaționale de Istorie „Acta Historica Civitatis Lugosiensis”, manifestare cu un deosebit impact în mediile academice naționale și internaționale. Organizată de Asociația pentru Cultură Bănățeană (directori de proiect: prof. univ. dr. Lucian-Emil Roșca și prof. dr. Constantin-T. Stan), regalul istoricilor bănățeni va fi onorat de parteneriate prestigioase: Universitatea din Oradea, Univeritatea din Padova (care, în acest an, va celebra opt veacuri de la fondare!), Universitatea din Moldova (Chișinău) și, nu în ultimul rând, Universitatea Europeană „Drăgan”, generosul amfitrion al Conferinței.

Noul format al Conferinței va cuprinde și parte-neriate cu principalele așezăminte muzeistice din vest de țară: Muzeul Țării Crișurilor Oradea, Muzeul Național al Banatului Timișoara, Muzeul de Istorie Lugoj, Muzeul Banatului Montan din Reșița, Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș și Centrul Cultural și Complexul Muzeal „Teatrul Vechi Mihai Eminescu” din Oravița.

Ceea ce va conferi însă culoare, antren și inedite valențe axiologice Conferinței va fi prezența unui grup de magiștri și studenți de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanța, care doresc să refacă parcursul biografic al poetului-acuarelist Victor Vlad Delamarina (1870-1896), unul dintre primii ofițeri ai Marinei Române. Viitorii ofițeri marinari se vor bucura de generosul sprijin logistic acordat de Primăria Comunei Victor Vlad Delamarina. Vor fi vizitate Punctul Muzeistic „Victor Vlad Delamarina” din satul natal al poetului dialectal și un istoric imobil din Chizătău, unde cel omagiat își petrecea vacanțele în compania părinților, a surorilor, bunicilor și străbunicilor.

Dulcea atmosfera patriarhală din satul străbu-nilor este descrisă de una dintre surorile sale, profesoara și artista plastică Laura Vlad (1877-1956): „Legăturile lui Victor cu Chizătăul erau în primul rând de ordin familial, fiind bunicul lui, Constantin Rădulescu, frate cu maica Lena, soția preotului Trifu Șepețian. A iubit mult Victor Chizătăul și cu plăcere-și aducea aminte de zilele senine petrecute acolo. Chiar pe patul de moarte – care tot afară pe câmp, cu orizontul întins ca Marea, ce și-o alesese de carieră, a fost – vorbea mai cu plăcere despre timpurile petrecute la Chizătău decât despre restul vieții”.