Paya Patac și lupta electorală lugojeană

Constantin-T. STAN

Cu o densă ritmicitate, românilor necăjiți li se oferă cursuri de calificare și reconversie profesională.

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă manifestă și ea solicitudine, propunând diverse ocupații profesionale, unele cu adresabilitate persoanelor necalificate cu venituri la limita subzistenței.

După nebuloasa evenimentelor din decembrie ‘89, piața forței de muncă s-a procopsit cu un darnic debușeu: candidații la funcțiile din administra-ția publică locală, județeană și națio-nală, rampă de lansare pentru viitoare demnități în ministere.

O mană cerească pentru fufele cu minijupuri, sătule de prelungitele diete de slăbire și exercițiile la sofisticatele aparate din sălile de fitness, care le modelează fizicul, dar nu și intelectul. Posturi de secretare, subsecretare, directoare în departamente ministeriale fac, atractive, cu ochiul.

Odată ajunse în acele locuri elevate, inaccesibile autenticului truditor cu mintea și unealta, încep adevărate telenovele: amantlâcuri, fițe și toane, toalete și vacanțe de lux pe bani publici. Veniturile de la buget, generoase, afacerile veroase dau culoare unei lumi pe care oamenii simpli, modești și cu bun-simț, o ignoră, nu și-o doresc și o disprețuiesc.

Sesiunile de depuneri de candidaturi au devenit o adevărată mană cerească pentru o diversă faună, desprinsă din scrierile lui Caragiale sau caricaturile lui William Hogarth: șpăgari (cei care practică oferirea de foloase necuvenite, dar și cei care întind pofticios și libidinos mâna, acceptând tentante mite), fustangii (crai, ca să folosim un termen elegant), demoazele rele de muscă, tâlhari, violatori.

Bineînțeles că printre ei se strecoară și personaje care au vocația (unii chiar pregătirea) administrației, oameni de calitate, educați și instruiți. O categorie însă tot mai rară, de oameni care mai întâi s-au împlinit profesional, și-au clădit o carieră și o reputație și nu stau la mila sau aranjamentele nimănui. Oameni greu șantajabili care nu se supun ordinelor și directivelor și pe care politicienii versați în potlogării îi ocolesc, neavând foloase de pe urma lor.

Electorii, personaje coborâte din tot mai imundele rețele de socializare, în care predomină un uimitor spirit gregar, sau din poveștile cu Păcală și Tândală, devin tot mai imuni și permisibili la obrăznicia acestor specimene.

Bălăcăreala electorală, insultele, caricaturizarea contracandidatului par să lucreze în sprijinul celor ce visează la o leafă generoasă (care, oricum, e de fațadă), dar, mai ales, la dobândirea unui statut care să le permită influențarea unor decizii care-i privesc personal. Decizii care vor genera matrapzlâcuri în măsură să le umple conturile cu cât mai mulți verzișori.

În opinia lor, cei care s-au străduit să urmeze cursurile unor școli sau au dobândit alte diverse calificări profesionale (profesori, medici, ingineri, juriști, zugravi, zidari, tâmplari) sunt fraierii care-i vor vota în nesfârșite cicluri electorale, contribuind la căpătuirea lor, a neamurilor și a progeniturilor, flămânde și rapace.

Am remarcat decența, chiar eleganța unor candidați lugojeni care aspiră la jilțul de edil-șef (medici, ofițeri, politicieni, profesori, funcționari, unii cu experiență în domeniu): fără atacuri suburbane la persoană, cu programe electorale bine definite și realiste, fără a invoca, șablonard, greaua moștenire și fără a se degrada, coborând în pesti-lențiala mocirlă a dialogurilor vulgare.

Unii candidați, simțind că le fuge pământul de sub picioare, utilizează un limbaj de mahala, pe care-l mai poți întâlni doar în internatul unei școli de ucenici de mecanici agricoli, unde nu există apă curentă, toaleta e ascunsă undeva în curte, iar indivizii riscă să rămână cu sechele psihice viagere.

Există un public lugojean gălăgios, indiferent la nuanțele limbajului, reticent, se pare, la frumos și îndrăgostit de iarbă (pe care, ce-i drept, în concedii, se pot instala grătare cu mici, fripturi și cârnăciori, produse plăcut gâdilătoare ale celulelor olfactive și, mai ales, sățioase), care se angajează în dialoguri maculate de zoaiele urii.

E, totuși, un segment aflat în minoritate, ca o zgură ușoară, lipsită de conținut, care se ridică la suprafața apei.

Oamenii Lugojului profund, educați, instruiți și cultivați (majoritari), care sunt, deocamdată, în expectativă, privind de pe margine la grotescul spectacol, în care unii candidați se prostituează lingvistic în public, vor ști să aleagă ce e mai bun pentru orașul muzicii, fosta capitală culturală a românilor bănățeni și, de ce nu, viitoare urbe a florilor.

Un sentiment straniu s-a infiltrat în subconștientul meu, afectându-mi, într-o oarecare măsură, cultura politică. Asist, în ultimele săptămâni, la o încrâncenată luptă virtuală între un personaj, aparent misterios, Paya Patac, și un vajnic candidat care-l consideră un soi de cavaler al Apocalipsei trimis la luptă, în urma unei presupuse înțelegeri, de oponenții politici.

Lugojenii mai vechi știu despre cine e vorba. Omul o fi greșit cândva, dar, potrivit legii, și-a ispășit pedeapsa și nu mai poate fi categorisit și nici chiar insultat. Să consideri că ar exista o înțelegere electorală între Paya Patac și anumiți candidați e o copilărie.