Pentru că suntem cenzurați pe Facebook,
ne poți citi pe Telegram și Google News
Poate fi citită doar cu un microscop care mărește de 1.000 de ori
Un lugojean a achiziționat la începutul acestei luni cea mai mică Biblie din lume. Este vorba despre pastorul baptist Ionel Tuțac, cel care este și posesorul celei mai mari colecții de Biblii din România, informează Lugojeanul.ro
„Nano Bible” are 4,76 mm x 4,73 mm x 0,4 mm şi a fost realizată de un grup de specialişti de la Institutul Tehnologic din Haifa. Cea mai mică Biblie din lume este, de fapt, un cip, placat cu aur, iar pentru a putea fi citită este nevoie de un microscop care măreşte textul de 1.000 de ori.
„Este una din ultimele patru achiziții pe care le-am făcut recent, în Israel, fiind invitat la Micul dejun cu rugăciune, de la Parlamentul Israelului. Cu acest prilej, am primit două Biblii cadou, una în ebraică, alta bilingvă, ebraică-engleză, de la pastorul David Zadoc.
Alte două Biblii le-am achiziționat de la Societatea Biblică din Israel. O Biblie mică, sub forma unui breloc și cea mai mică Biblie din lume, care este o inițiativă a unor specialiști în IT, de la Universitatea din Haifa.
E o biblie pe care mi-am dorit-o de mult, pentru că am aflat de existența ei și, ca orice exemplar unic, care apare pe piață, mi-l doresc. Poate fi citită doar cu microscopul care mărește de o mie de ori caracterele.
S-a lucrat vreo șapte ani de zile la realizarea acestui proiect. Prima biblie realizată în Israel, sub această formă, a fost dăruită Papei Benedict, cu ocazia vizitei în Israel”, spune Ionel Tuțac.
Potrivit pastorului, o astfel de Biblie ajunge la prețul de aproximativ 4.000 de dolari. Ionel Tuțac este colecționarul român care deține cel mai mare număr de biblii.
Colecția sa, care este cea mai mare și diversificată colecție de biblii din România, depășește 1.100 de exemplare și crește săptămânal, cu noi cărți achiziționate sau primite în dar.
Tuțac vrea să deschidă un Muzeu al Bibliei, la Timișoara, însă, până atunci, organizează expoziții itinerante cu o parte a colecției sale.
Lasă un răspuns