Partide românești în interbelic (5)

Acum, fiecare la munca lui!

Vedem că dihonia de ură care s-a sălășluit în inimile oamenilor nu se mai liniștește
Mulți se lapădă de biserică
Patimile să înceteze!
Oamenii își uită și de lucrul lor, bătându-și capul tot cu politica

Cu nu puțină îngrijorare, vedem că dihonia de ură care s-a sălășluit în inimile oamenilor în zilele învolburatelor alegeri nu se mai liniștește. Vecini, cunoscuți, rudenii, ce se vedeau bucuroși, azi se fac că nu se mai cunosc, pentru că unul a ținut cu „regionaliștii” din Partidul Național, alții cu „ciocoii” liberali. Mulți se lapădă de biserică, se fac nazaricuși, pentru că preotul le-a fost „om slab”… Oamenii își uită și de lucrul lor, bătându-și capul tot cu „politica”.

Apoi, asta e rău! Asta ne aduce aminte de ce am văzut odată pe Bulevardul Elisabeta din București. Treceau pe el doi sărăhoi, unul c-o lopată pe mână, altul cu-n măturoi. Erau oameni din serviciul Primăriei, măturători de stradă. Curgeau zdrențele după ei. Totuși, despre ce credeți că vorbeau cei doi golani? Făceau „politică!” De cea naltă de tot! Zice unul:

– Ei, cum să mai poți tu trăi, frate, dacă noi trebuie să ținem pe spatele noastre „două dinastii” (familii domnitoare): una, Dinastia Hohenzeller, a regelui, și alta, Dinastia Brătienilor.

Și trage-le la frecări și socoteli…

Vezi, cu ce-și băteau ei capul în sărăcia lor: purtau grijile și gândurile Familiei Domnitoare și familiei Brătienilor, în loc să se întrebe: „Oare ce să mai lucrăm în cele 2-3 ceasuri slobode ce avem pe zi, ca să mai câștigăm, ca să ne curățim de zdrențele de pe noi…

Apoi, cam așa am ajuns și noi în Ardeal. Nici țăranii nu mai au alt gând decât politica cea mare, cu toate urile, turbările și răutățile ei.

Să ne dezmeticim, frați din popor! Alegerile au trecut. Noi, marea mulțime, ne-am spus cuvântul prin votul dat. Acum să-i lăsăm pe fruntașii noștri politici ca ei să îngrijească mai departe de urmările votului dat de noi, vot care a putut fi furat din urnă, dar nu e furat din știrea tuturora că cui l-am dat în faptă! Acum, tot omul să se întoarcă la lucrul său, să muncească ca să sporească el, și prin el, statul însuși. Și atunci, bine își va fi împlinit rostul său în stat. Și să așteptăm până iar ni se va cere părerea, fie în chip de vot, fie la mari adunări politice, și atunci din nou să ni-l dăm cu aceeași bărbăție ca de data asta! Și prin asta dovadă mare da-vom lumii că oameni vrednici suntem. Dar până la alt prilej, până la altă chemare – pe muncă, pe muncă spornică și rodnică!

Avem conducători vrednici de toată încrederea noastră. Să-i lăsăm să poarte ei și gândurile noastre politice. Noi să ne vedem acum de lucrul nostru cel de toate zilele: așa poruncește înțelepciunea! („Libertatea”, Orăștie, XX, 12, 1922, 1)