Ortodocşii ucraineni din Lugoj şi zonă au serbat Hramul Bisericii Sfântul Volodemer

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Aşa cum se obişnuieşte, în ultima duminică a lunii iulie a fiecărui an, la Lugoj, se serbează Hramul Bisericii “Sfântul Volodemer”, patronul spiritual al ucrainenilor din Banat şi zona Banatului, la care au participat enoriaşii ortodocşi ucraineni din Lugoj şi împrejurimi.

Aşa s-a întâmplat şi duminică, 31 iulie 2016, când, pe lângă praznicul mai sus-amintit, au mai fost sărbătorite încă două evenimente foarte importante pentru comunitatea ucraineană: 23 de ani de la târnosirea Bisericii “Sfântul Volodemer” din Lugoj (Sfântul Volodemer a fost prăznuit şi în Ucraiana, joi, 28 iului a.c.) şi 26 de ani de la înfiinţarea Parohiei şi Protopopiatului Ortodox Ucrainean din Lugoj.

Invitatul de onoare al acestei manifestări a fost arhimandritul Atanasie, egumenul Mănăstirii  “Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Rona de Sus, judeţul Maramureş, în acelaşi timp şi delegat al Vicariatului Ortodox Ucrainean din Sighetul Marmaţiei.

Ca noutate absolută a fost participarea la ceremonial a preotului Bisericii Evanghelice de Confesiune Augustană, de la Jena, oraş înfrăţit cu Lugojul, care se pregăteşte să sărbătorească, la anul, 500 de ani de la Reforma lui Martin Luther.

Serviciul religios a fost oficiat de un sobor format din 16 preoţi, printre care şi P.On. Ilie Albiciuc, iconom stavrofor, protopop de Lugoj, condus de arhimandritul Atanasie, la care au fost prezenţi şi câţiva reprezentanţi ai cultelor din municipiul nostru.

Acţiunea a debutat sâmbătă seara cu slujba de pregătire a praznicului, iar a doua zi, duminică, 31 iulie 2016, la ora opt, s-a început cu slujba de dimineaţă, urmată de Acatistul Sfântului Volodemer, de Liturghie.

A urmat apoi Înconjurul Bisericii, care a fost făcut după ritualul ucrainean clasic: citirea Evangheliilor, ectenia, pomenirea, Ridicarea Icoanei, stropitul cu aghiasmă, miruitul credincioşilor, fiecare dintre ei primind în dar câte o iconiţă cu chipul Sfântului Volodemer.

Am mai remarcat în rândul celor prezenţi pe Gheorghe Hleba, zis Iura, preşedintele Uniunii Ucrainenilor din România (UUR), Filiala Timiş, pe Ioan Covaci, preşedintele Organizaţiei Lugoj a UUR, precum şi două măicuţe, stareţele mănăstirilor de la Pereu şi Ierşnic.  Prăznuirea hramului a luat sfârşit cu o agapă creştinească.

Mircea ANGHEL

Despre admin 6555 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.