
Orașul european Baarle-Hertog se află în două țări. Sunt localnici care au sufrageria în Olanda și dormitorul în Belgia. Linia de frontieră trece prin mai multe clădiri private, dar și publice. Julien Leemans locuiește aici și recunoaște că nu e așa complicat. Bărbatul a vorbit amuzat despre acest subiect.
„Când mă duc la baie trebuie să traversez granița. Din fericire nu există control vamal”, spune bărbatul.
Potrivit acestuia, granița trece pe la primăria orașului, dar și pe la secția de poliție. Mai mult de atât, se pare că granița este de la ușă la fereastră, povestește localnicul.
Iar dacă este vorba despre un eveniment, precum o nuntă, atunci mirele, mireasa, dar și martorii trebuie să stea pe partea belgiană.
„În țara asta, granița este de la ușă la fereastră, pe o parte e Belgia, pe cealaltă Olanda. Dacă se oficiază o nuntă, mirele, mireasa și martorii stau pe partea belgiană”, a mai spus el.
Cum a luat naștere orașul? S-a întâmplat de mult, când ducele Henric a dat terenul din Baarle lordului Breda în arendă. Lordul Breda se pare că ar fi primit doar o parte din teren.
„Anul 1298 este foarte important, pentru că atunci ducele Henric a dat terenul din Baarle lordului Breda în arendă, dar lordul Breda nu a primit decât terenul care necultivat. Parcelele cultivate au fost păstrate de ducele Henric pentru el”, a mai povestit sursa citată.
Carmen Melania BIZĂU
Descoperă mai multe la Actualitatea Online
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Lasă un răspuns