Cea mai disciplinată armată din România, armia dascălilor, s-a prezentat pe câmpul de luptă, pe numele său „Acapulco”, în ziua, anul şi ora stabilite, adică vineri, 30 octombrie (cu câteva zile înainte de „Ziua Mondială a Educaţiei”) 2016, ora 18.
Aliaţii armatei dăscălimii au fost formaţia „Quasar” şi DJ-ul Roberto. Înarmată cu bună dispoziţie, răbdare, dăruire exemplară, generozitate şi cu alte „sechele” ale muncii de pregătire pentru viaţă ale unui adevărat profesor (adevăratul profesor te învaţă din inimă şi nu din carte) armia, formată din vreo 400 de „corpuri de iluminat public”, după câteva ore bune de luptă, a reuşit să biruie stresul, grijile, neîmplinirile, nemulţumirile şi alte necazuri mai mici sau mai mari.
Pe ringul de dans, pe acordurile unei muzici diverse care a satisfăcut toate pretenţiile şi gusturile, cadrele didactice şi-au demonstrat şi aici măiestria, măiestrie de care dau dovadă în ficare zi la clasă în procesul instructiv-educativ şi formativ al noilor generaţii, pentru că ceea ce scrie un profesor pe tabla vieţii nu poate fi niciodată şters.
Târziu în noapte, după ce s-au înfruptat (şi) dintr-un minunat şi delicios tort, au bătut în retragere, spre casele lor, cu gândul la rezultatele deosebite pe care, negreşit le vor obţine şi în acest an şcolar.
Deşi balul a fost realizat de Organizaţia de Femei a PSD Lugoj (preşedinte Gerlinde Opriş) la sindrofie au luat parte toţi cei care au dorit, indiferent de culoarea sau apartenenţa („aparenţa”) politică şi (sau) apolitică.
Şi dacă tot am ajuns să folosesc cuvântul politică, îmi permit să amintesc clasei politice fără de clasă o maximă a lui GuyBedos:
„Atunci când un stat nu îşi plăteşte profesorii, copiii sunt cei ce plătesc în cele din urmă”. Şi zău că plata este mult prea mare!
Mircea ANGHEL
Lasă un răspuns