Ofițer și gentleman. Colonelul Ion Teca și crezul său: „Dumnezeu, Patria și Comunitatea”

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Dan TIMARU

Armata, pavăza gliei străbune, s-a bucurat întotdea-una de admirația și încrederea poporului. Conceptul în sine al profesiei de ofiţer este perceput de societate ca parte specifică a profesiei militare. Orice  profesie  a  apărut şi a  căpătat  perenitate  datorită  faptului  că  a  răspuns  unei  nevoi  sociale. Pentru  a  răspunde  unor necesităţi  specifice, orice profesie  implică un anumit tip de pregătire, care o distinge de celelalte. Ceea ce  diferenţiază total profesia militară de celelalte este  cerinţa funcţională  de  a  utiliza  violenţa  pentru  a  apăra  patria  şi  a  învinge  în  conflictele armate care afectează sau pot afecta fiinţa naţiunii şi interesele ei de securitate. Din corpul de elită al profesiei militare face parte în mod sigur și colonelul Ion Teca, care cu amabilitate a răspuns invitației Ziarului Actualitatea de a ne relata frânturi di viața sa:

„Am văzut lumina zilei în comuna Fârtățești, a pitorescului județ Vâlcea, județ cu cele mai multe lăcașe ale spiritualității noastre străbune. Însă, Ilie Chelaru a fost primul care mi-a schimbat confortul descendenței, când mi-a spus că numele este tipic de  „aromân”, din zona Pindului, ceea ce m-ar ridica la un anumit grad de satisfacție, știind că aparțin aceleiași ramuri etnice care a dat oameni de mare calibru, aducându-și contribuția la dezvoltarea României. Decizia de a accede către o carieră militară am luat-o singur, în ciuda opoziției lacrimogene a mamei. Nu am avut o descendență militară directă, de familie, doar un unchi a fost comandant de tun antitanc, la Cotu Donului, unde a căzut prizonier, povestirile lui din război și din lagăr marcându-mă, într-un anumit fel, emoțional.

Posedând de mic anumite deprinderi care coincid cu cele date de mediul cazon, adică ordine și disciplină, exa-menul desfășurându-se anterior celor naționale, după o serie de probe, fizice și psihice, am fost admis la Liceul Militar. După liceu, care s-a finalizat în democrație, 1990, revoluția „prinzându-mă” în anul 4, am ales să merg la o armă tehnică, artilerie terestră, artileriștii fiind recunoscuți ca având mai multe valențe, printre care meticulozitatea, dată de exactitatea calculelor specifice, dar și pregătirea în domeniul geodeziei, aceasta constituind și „abc”-ul și motivul, pentru absolvirea, mai târziu, a Facultății de Cadastru. Școala Militară, fiind imediat după revoluție, a fost mult mai „deschisă” decât liceul. După școala militară am ales repartiție, în 1993, în garnizoana din orașul de pe Timiș, oraș de care mă leagă mai mult de jumătate din viața mea, aici născându-mi-se copiii și având prietenii de suflet.

Restructurarea sistemului militar a făcut să plecăm, cei care eram încă tineri, în orașele care au oferit posturi, conform pregătirii și armei. Așa am ajuns la instituția care m-a format, Școala Militară, iar după scurt timp, în urma unor examene, am ocupat o funcție la catedră, de instructor. Este o realizare, deoarece am interacționat cu mii de persoane, de-a lungul carierei, cu majoritatea având relația de profesor-elev, acest aspect contribuind decisiv în a-mi forma o filosofie de viață de genul „să dai Cezarului ce-i al Cezarului!”, pentru că cel mai delicat moment este evaluarea cursantului, care trebuie să fie obiectivă și justificată, după o grilă cuantificabilă.

Activitatea de la catedră a fost una deosebit de riguroasă, pentru că încadrarea în timp este esențială spre a putea să transmiți o idee într-un timp dat. Învățământul este bazat pe componenta practic-aplicativă, având ca finalitate obligatorie formarea și perfecționarea deprinderilor practice, necesare executării unei acțiuni sau exploatării unui sistem de armament, având certitudinea că nu vor fi accidente, unele dintre ele având consecințe tragice. Mulțumesc lui Dumnezeu că în toată cariera mea nu am avut incidente care să se fi soldat cu evenimente de acest gen. De fapt, succesul unei activități derivă din planificare detaliată, pregătire și obiective realiste. A fost o etapă benefică, chiar dacă una cu sacrificii de timp. În general, un profesor nu are voie să aibă nici un fel de probleme, nici medicale, nici personale, nici de familie, nici de …„nici un fel”, pentru că nu are cine să îl suplinească.

Etapa de la catedră m-a ajutat în pregătirea personală, vitală susținerii unui examen necesar parcurgerii unei forme de pregătire, care îți crează oportunitatea de a ocupa funcții de comandă, „Academia”, cum se numea pe vremuri, neavând nici un „șut” apropiat din partea cuiva, nici militari și nici politicieni, nefiind în familia mea. Și, uite așa, am revenit înapoi, în urbe, comandant de garnizoană, după ce postul a rămas vacant.

La acest nivel este vorba de legături interinstituționale, de comunicare. Mi-a fost foarte ușor să interacționez instituțional, deoarece cunoșteam foarte multe persoane, foști colegi sau din diferite domenii. Am deschis ușile instituției și, încet-încet, am ajuns la o colaborare reușită cu instituțiile din urbe, prin organizarea și desfășurarea unor evenimente locale și regionale de mare vibrație, cu ocazia unor zile importante ale conștiinței naționale.

Sentimentul patriotic presupune mai multe etape și se cultivă în timp, în diferite medii, începând cu familia, trecând prin școală, și concretizat de o certitudine, în esență, a statului și țării în care trăiești. Degeaba se organizează tot felul de momente de promovare a valorilor naționale, dacă țara în care locuiești și în care ar trebui să te simți cel mai în siguranță îți demonstrează, pe zi ce trece, că se depărtează de cetățeni, se debarasează de simbolurile naționale, care ne sunt proprii și autentice și, nu în ultimul rând, nu mai este în stare nici să-și hrănească fiii. Acesta este motivul care m-a determinat să mă implic, după ce am pus capăt carierei militare, în urma restructurării (scăderii gradului) funcției, într-un proiect politic pentru urbe.

Participarea la alegeri mi-am dorit-o, în primă fază, din postura de independent, dar pe zi ce trecea, deveneau tot mai agasante sfaturile unor prieteni de a mă orienta către o entitate politică, deoarece un partid, de departe, te poate sprijini. După consultarea cu mai multe formațiuni, am rămas la PPUSL, deoarece avea, la nivel declarativ, principii care coincideau cu ale mele și avea ceea ce se numește logistică adecvată unui ipotetic sprijin. Vreau să mărturisesc că în momentul în care am cerut „ajutorul” partidului, acesta a lipsit, cu desăvârșire, pe plan local, negăsind o filială, numai un singur, fost membru, dispus să mă ajutei. A fost dificil, deoarece într-o perioadă foarte scurtă a trebuit să conving câteva cunoștințe pentru a mi se alătura, într-un final alcătuind o echipă în jurul meu, dar care au refuzat să intre în partid. După locale, au plecat câțiva oameni de calitate din partid, care au sprijinit, necodiționat, foarte mult partidul, acesta fiind un moment delicat. Dacă la locale este în prim plan omul, la parlamentare este partidul, cu doctrina, proiectul și locomotiva. Din păcate, au apărut mai multe locomotive la un moment dat, noi, cei din haltele mici, nemaiștiind care este cea principală, ajungând în situația de a ne face proiect separat fiecare filială, județeană sau locală. La parlamentare am deservit, cu echipa mea, o zonă de aproximativ 50.000 de locuitori. Scorul a fost cel care a fost, dar, după acel moment nu ne-a contactat nimeni să ne dea un feed-back, dacă a fost bine, n-a fost bine, până după sărbători, când mi s-a cerut să găsesc un spațiu pentru filială, pe care să-l amenajez și să-l susțin. A fost prea mult pentru mine, acesta fiind și motivul principal pentru care m-am retras.

Fiecare om este dator comunității în care a beneficiat de oportunități în devenirea lui. Din această perspectivă, am considerat că este o datorie de onoare să-mi aduc contribuția la crezul meu, într-un proiect de revenire a națiunii, readucând în prim plan valorile care o definesc, în primul rând credința strămoșească, apoi tradițiile, cultura, limba, țăranul român, care este esența dăinuirii noastre și, nu în ultimul rând, eroii neamului, care au devenit un fel de paria societății, în ultimul timp.

Sunt un liberalist, prin construcție, adică prin asta înțeleg că fiecare om are șanse egale și posibilitatea de a performa, prin propriile forțe, pentru devenirea lui. Personal, sunt un produs al voinței, al meritocrației, al perseverenței și al muncii asidue, considerând că cele 8 ore de lucru sunt cuvenite pentru salariu, performanța venind după acestea. De asemenea, sunt un susținător și luptător al drepturilor fundamentale ale cetățenilor și consider că nici un pseudomotiv nu ar trebui invocat pentru reducerea sau eradicarea acestora, toate derapajele instituțiilor, de la cel mai înalt nivel, care reprezintă statul român, în ultimul an, fiind abuzuri evidente.

Am fost adeptul competiției, considerând-o o formă de promovare a valorilor, de-a lungul vieții am participat la câteva concursuri, de la cele de profil, până la concursuri pe teme istorice și sportive sau chiar la concursul de umor, „Podul Minciunilor”, în majoritatea cazurilor situându-mă pe podium.

Tinerilor aș dori să le recomand să nu se mai uite la eroi falși, inventați și promovați, fără identitate, virtuali sau existenți, cu o anumită stare, și că cea mai bună cale pentru devenirea lor este munca, seriozitatea și perseverența, iar beneficiile nemuncite sunt praf și deșertăciune. Să nu ne uităm în sus pentru că vom vedea întotdeauna oameni mai fericiți ca noi și atunci vom deveni invidioși, ci să ne uităm în jos, unde vom vedea mai multă suferință, iar atunci să-i mulțumim lui Dumnezeu  pentru câte avem, în comparatie cu ei. Da! Să se raporteze la cei care au, dar mai întâi să analizeze eforturile și sacrificiile făcute de respectivii pentru a atinge acel nivel. Încă mai cred că voința și perseverența, coroborate cu sacrificii personale, reprezintă factori către devenire, într-o lume concurențială acerbă. Pot fi momente în viată când aluneci, cazi, îngenunchezi… dar învingătorii sunt cei care se ridică, analizează greșelile, îsi revăd țelul și merg mai departe.

În acest moment încerc să contribui, prin mijloacele de care dispun, la un bine social,  în condițiile actuale, luând poziție la derapajele politice și administrative ale puterii, care nu vine cu măsuri pentru cetățean și pentru remedierea deficiențelor, ci împotriva lui și cu legi care aduc atingere interesului național și propășirii nației, prin favorizarea unor interese obscure  și  neavând nicio logică în acțiunile întreprinse, încercând să ne învețe „CE” să gândim,  nu „CUM” să gândim.

„Dumnezeu, Patria și Comunitatea”, sunt valorile perene la care trebuie să ne raportăm, fiecare dintre noi.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.