„O zi pentru mai bine”, la cea de a XV-a ediţie

Motto: „Fiecare act caritabil  este o treptă spre cer.”

(Henry Ward Beeche)

Lugojenii sunt deja familiarizaţi cu balul O zi pentru mai bine, acţiune caritabilă care, de nişte ani buni încoace, se desfăşoară la restaurantul „Acapulco”. Aşa s-a întâmplat şi anul acesta, vineri, 4 noiembrie 2016. Balul a debutat cu alocuţiuni rostite de primarul Francisc Boldea, Sorin Grindeanu, preşedintele Consliliului Judeţean Timiş, după care consilierul judeţean Nicu Bădina, a înmânat diplome de excelenţă tuturor care au s-au implicat pe parcursul celor 15 ani de când acest act de caritate a luat fiinţă, patroni, consilieri locali, conducători de instituţii, altor făuritori  de bine, şi, bineînţeles presei, care a fost alături de cei implicaţi în acest act  de supremă eleganţă sufletească. Spre bucuria şi fala noastră a celor care suntem modeşti slujbaşi ai Măriei Sale Cititorul, una din diplome a fost acordată ziarului Actualitatea, ziar care joi, 10 noiembrie 2016, va atinge borna o 1000 de numere! Considerăm că decernarea „Diplomei de Excelenţă” este un cadou meritat şi pentru această performanţă, demnă de invidiat.

„Vinovatul” principal pentru naşterea acestui bal este Nicu Bădina, care a materializat o idee ce i-a încolţit în cap acum 15 ani, care a crescut şi va creşte tot aşa de frumos.

Redăm mai jos câteva fragmente din cuvântarea rostită „părintele” acestui bal, Nicu Bădina:

Oameni buni, bună seara!

În primul rând, doresc să vă adresez salutul fiţi bineveniţi la acţiunea  O zi pentru mai bine! aflată la cea de a XV-a ediţie, care are drept scop colectarea de fonduri pentru persoanele aflate în nevoie.

Această acţiune, după cum este cunoscut, este organizată de către P.S.D., Organizaţia Municipală Lugoj, cu sprijinul primarului Francisc Boldea şi defineşte o atitudine, care ne arată că a fi cu adevărat alături de oameni nu ajunge doar o zi!

Pornită în anul 2001, timp de 15 ani, această acţiune a devenit o tradiţie în lupta pentru mai bine, şi asta cu sprijinul d-voastră, oameni făuritori de bine, aproape de cei aflaţi în nevoie, prezenţi aici într-o seară nobilă pentru o contribuţie de suflet.

În toată această perioadă ne-am adresat copiilor aflaţi în nevoie, persoanelor în vârstă, singure sau neajutorate, am venit în sprijinul celor care au avut probleme de sănătate şi cu o situaţia materială precară.

În fiecare an, împreună cu colegii mei, am avut mulţumirea sufletească, când în jurul nostru, la Sfintele Sărbători de Crăciun şi de Paşti s-au aflat sute de copii, cărora le-am dăruit bucurie. Am fost prezenţi la căminele de bătrâni, acasă la cei care s-au aflat în situaţii mai puţin fericite.

„O zi pentru mai bine”  este acţiunea caritabilă care arată de 15 ani, că dorinţa de a ne ajuta semenii, trebuie să existe şi să meargă mai departe.”

După aceasta s-a declanşat dansul, pe acordurile muzicii oferite de       “Trupa cu Asar” Buziaş, muzică uşoară şi formaţia de muzică populară “ Cristi Chelciov” împreună cu soliştii Cristian Gagea şi Snejanca Boşca, din Timişoara.

Cei peste 400 de invitaţi, care au cumpărat 700 de bilete de tombolă, au participat şi la vreo trei reprize de extrageri de bilete de tombolă. Cei norocoşi au câştigat o paletă vastă de obiecte: cizme, botine, sticle de vin, poşete, icoane, tei caricaturi cu semnătura Ştefan Popa Popa’s, cosmetice, pizza la domiciliu şi multe altele. Organizatorii au mai oferit o surpriză plăcută: un microrecital susţinut de tânăra şi talentata interpretă Tania Ionescu  (nepoata solistului Luşu Penescu, care ne-a delectat tinereţile cu o muzică uşoară de calitate, aşa cum era şi vocea sa), împreună cu trupa de dans modern „Evolution”.

Târziu, în noapte, după ce au consumat o felie delicioasă dintr-un uriaş tort, participanţii au început să se retragă spre căsuţele lor, cuibuşoare de nebunii, mândri de faptul caritabil pe care îl fac an de an. Pentru că în fiecare an, spre lauda lor, mai fac o treaptă spre cer.

Mircea ANGHEL

Despre admin 6761 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.