
Apar noi detalii în cazul tinerei al cărei cadavru a fost găsit ieri, într-o cameră de hotel din Timişoara. Toate indiciile duc către o sinucidere, la care fata a recurs la scurt timp după ce s-a cazat, dat fiind faptul că, atunci când a fost descoperit, trupul neînsufleţit era deja în stare de putrefacţie.
Patricia Cuţui, în vârstă de 25 de ani, se cazase pe data de 18 iulie şi închiriase camera pentru o perioadă de 5 zile, iar ieri trebuia să părăsească hotelul.
Cum nu a eliberat camera, recepţionera a mers să vadă ce se întâmplă, şi a găsit cadavrul tinerei, alături de mai multe flacoane goale de medicamente.
Mama fetei, care este medic stomatolog, a postat pe facebook o fotografie a Patriciei alături de un mesaj în care condamnă nedreptăţile din sistemul educaţional şi cel sanitar.
Mihaela Cuţui mai spune că fiica ei a absolvit o facultate de elită din Europa şi că avea o minte strălucită.
„Copilul meu-Patricia Maria-a plecat în altă dimensiune. Sufletul meu și viața mea, ființa pentru care ma străduiam să corectez ceva în această lume. Copil bun, absolventă a unei facultăți de top din Europa,minte strălucită.
A trăit și a asistat tăcută la toată lupta mea,la toate nedreptățile suferite. Cu ceva zile înainte de a pleca mi-a spus că oamenii au în tipar ,Răul, și că le place.
În memoria ei voi duce lupta mai departe, voi încerca să curăț această mizerie din sănătate și învățământ care ne afectează viețile de zi cu zi.
Am fost corectă și am sesizat mereu,în timp toate acestea. Autorităților nu le-a păsat, s-au complăcut și au mușamalizat.
Acum, în memoria ei, fac un apel către toți oamenii buni pentru a ne coaliza în această extincție a răului sub toate formele lui„, a scris Mihaela Cuţui, pe facebook.
Înmormântarea Patriciei va avea loc mâine, începând cu ora 12:00, în cimitirul Rusu Şirianu.
Știrea inițială
Descoperire halucinantă, duminică, într-o cameră de hotel din Timișoara. Cadavrul unei tinere în vârstă de 25 de ani a fost găsit de către recepționeră. Femeia ar fi suferit de depresie.
Descoperirea macabră a avut loc duminică, în jurul orei 13:30, într-o cameră a Hotelului Ibis din Timișoara. O recepționeră a anunțat poliția după ce a descoperit cadavrul unei tinere în vârstă de 25 de ani într-o cameră.
Din primele informații primite, femeia s-ar fi cazat acolo în urmă cu cinci zile, iar duminică trebuia să elibereze camera. Ea însă nu a mai coborât la checkout, motiv pentru care recepționera a mers să verifice camera, unde a găsit-o pe tânără decedată. În plus, camera era plină cu medicamente aruncate peste tot.
Potrivit polițiștilor, tânăra de 25 de ani este din Timișoara și ar fi suferit de depresie.
Oamenii legii au deschis acum, conform procedurilor, un dosar penal pentru ucidere din culpă. Cercetările continuă pentru stabilirea cauzei decesului.
(surse: tion.ro și sursadevest.ro)
Lasă un răspuns