O părere nedemnă de “tătucul” independenţilor, Marius Martinescu

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

În conferinţa de presă ţinută vineri, 27 ianuarie a.c., la noul sediu ultra-central şi ultra-neîncăpător, ţinută de opoziţia ultra-activă şi ultra-mică formată din cei doi independenţi ultra-guralivi, ultra-cârtitori, ultra-cusurgii, alcătuitori ai Consiliulii Local Lugoj, “pater familias” sau mai înţelesul celor mai mulţi, “tătucul”, Marius Martinescu, la un moment dat, a adresat o triplă întrebare “presarilor”: – De unde vine este această Oana Tyukody, unde lucrează şi ce studii are?

Presarii i-au sărit imediat în ajutor, satisfăcându-i curiozitatea, sau umplându-i lacuna, spunându-i că vine din sânul PSD-ului, că este director (sau şef, dacă vă deranjează termenul de director) al Centrului de Plasament situat pe str. Bocşei şi că ea este posesoarea unei diplome universitare obţinută în urma absolvirii unei facultăţi de educaţie fizică şi sport, fostă sportivă de performanţă (volei).

Aflând toate acestea, nu a putut să se abţină, scăpând din bogata-i tolbă o săgeată al cărei vârf a fost înmuiat în ironie: Măi, să fie, dar ce ascensiune politică au profesorii ăştia de sport, în ultima vreme (bineînţeles că l-a atins prin ricoşeu şi pe Călin Dobra)! Da, domnule fost viceprimar, fost primar, fost secretar de stat la “interne” cu Buldogul, fost consilier judeţean şi nu mai ştiu ce fost ați mai fost, actualamente independentul – independenţilor în Consililul Local, trebuie să vă aduc aminte că gândiţi în şabloane, adică nu gândiţi deloc.

De ce faceţi din profesorii de sport o cenuşăreasă a politicii româneşti? Mă văd nevoit să vă aduc la cunoştinţă că sportul a fost apreciat încă din cele mai vechi timpuri. De exemplu, ştiţi ceva despre conceptul idealului armonic, al elenilor? Mai ştiţi că anticii greci opreau războaiele pentru a se ţine olimpiadele.

Chiar şi un tovarăş tare drag dumneavoastră până nu demult, unul Marx, spunea: “Omul merge drept de la natură, dar mai drept dacă face sport”. Şi dacă veni vorba de citate, să vă mai aduc aminte de câteva: “Minte sănătoasă, în corp sănătos”, grăit-au strămoşii noştri latini, că mişcarea este viaţă (francezii), şi că exerciţiul fizic este singurul medicament gratuit (îmi pare că românaşii au zis-o). Şi… mă opresc aici, nu înainte de a vă întreba: Dar cu calul ce-aţi avut?

Mircea ANGHEL

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.