
În preajma Zilei Unirii Principatelor Române, militarii lugojeni au desfășurat o serie de acțiuni menite a aduce zâmbetul pe buze tuturor celor prezenți. Invitații, copii aparținând Centrului de Zi ,,Floare de Castan” din Făget, au participat alături de militarii lugojeni și copii acestora la o zi plină de evenimente.
Activitatea a debutat cu vizionarea unui film pentru copii la cinematograful orașului, a continuat cu vizitarea Muzeului de Istorie, Etnografie și Artă Plastică unde copii au putut afla informații deosebit de prețioase despre exponatele prezentate dar mai ales despre evenimentul petrecut la 24 Ianuarie 1859, totul sfârșindu-se cu o masă pe gustul celor mici.
Acțiunea cu scop recreativ-cultural și-a atins țelul, atât pentru familia militară lugojeană cât și prin bucuria adusă celor 15 oaspeți sosiți în urbea de pe Timiș pentru întâlnirea cu armata.
Centrul de Zi ,,Floare de Castan” din Făget are în grijă 15 beneficiari cu vârste între 6-12 ani, care desfășoară, sub atenta supraveghere a personalului calificat, activități cu caracter educativ, recreativ dar și de socializare.
Preot militar (maior) Emanuel Gafița
Descoperă mai multe la Actualitatea Online
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Lasă un răspuns