O mașină s-a răsturnat pe A1, în zona Păru. Două persoane au fost rănite

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Încă un accident s-a produs pe autostrada A1, sâmbătă, 5 februarie, în apropiere de satul Păru. O mașină s-a răsturnat peste parapet, în șanț. Doi pasageri au fost răniți.

Accidentul s-a produs  la km 462, pe sensul de mers Timișoara – Lugoj, la Păru.

Potrivit celor de la DRDP Timișoara, un autoturism a acroșat cabina SOS și s-a răsturnat peste parapet, în șanț.

Se estimează că banda 1 și banda de urgență vor rămâne închise până în jurul orei 20.

Conform polițiștilor, la volanul mașinii se afla un bărbat, în vârstă de 38 de ani. Acesta conducea dinspre Timișoara spre Lugoj, iar la km 462 a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a răsturnat în afara părții carosabile.

„În urma impactului au rezultata două victime, un bărbat și o femeie, în vârstă de 44 și 25 de ani, pasageri în autoturism. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «vătămare corporală din culpă»”, spun cei de la IPJ Timiș.

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.